Cum se corectează astigmatismul la copii

24 aprilie 2023   Parenting

Astigmatismul este o problemă de vedere întâlnită și în rândul copiilor, care se caracterizează prin incapacitatea sau dificultatea de a vedea clar obiectele aflate în apropiere sau depărtare.

Acest defect de vedere apare atunci când corneea sau cristalinul au forme anormale și pot fi întâlnite la un singur ochi sau la ambii, potrivit Kids Health (1).

Care sunt simptomele astigmatismului la copii

Mulți dintre copiii care suferă de astigmatism nu dezvoltă simptome. Alții, în schimb, se pot confrunta cu vedere încețoșată sau deformată, în timp ce alții pot dezvolta alte probleme, precum:

  • Dureri de cap ori de ochi;
  • Dificultăți la citit sau la identificat informațiile scrise pe tablă la școală;
  • Sensibilitate crescută la lumină;
  • Dificultăți în recunoașterea fețelor celor din jur.

Care sunt cauzele astigmatismului la copii

Potrivit sursei citate, copiii se pot naște cu astigmatism ori îl pot dezvolta odată cu trecerea anilor. De asemenea, această problemă de vedere poate să fie cauzată și în urma unui accident sau, uneori, poate fi ereditar.

Cum poate fi corectat astigmatismul la copii

Tratamentul astigmatismului la copii constă în următoarele variante și, anume: 

Ochelari de vedere

Cea mai simplă modalitate pentru a corecta această problemă de vedere este reprezentată de ochelari. Copiii sau adolescenții diagnosticați cu astigmatism trebuie să meargă la oftalmolog în fiecare an, pentru a-și ajusta lentilele. De asemenea, dacă aceștia se plâng că nu văd bine, că au dureri sau alte probleme, ar trebui să fie duși la specialist mai repede.

Lentile de contact

Lentilele de contact folosite pentru corectarea astigmatismului sunt cunoscute sub denumirea de lentile torice. Acestea sunt recomandate, însă, în cazul unei forme ușoare de astigmatism, potrivit Insight Vision Center (2).

Chirurgia refractivă

În cazuri mai grave, specialiștii oftalmologi pot recomanda chirurgia refractivă, o procedură prin care este corectată forma corneei ori a cristalinului.

Cum își pot ajuta părinții copiii cu astigmatism

Pe lângă acestea soluții de corectare a astigmatismului, părinții care au copii care se confruntă cu problemă de vedere pot ține cont și de alte sfaturi pentru a-i ajuta pe prichindeii lor și, anume:

  • Să-i încurajeze să poarte cât mai mult ochelarii sau lentilele de contact;
  • Să-i ducă la controalele periodice;
  • Să încerce să-i țină departe de ecrane;
  • Să-i încurajeze să stea cât mai mult timp în aer liber.

Alimentația în cazul copiilor diagnosticați cu astigmatism

Ochelarii de vedere, lentilele de contact sau chirurgia refractivă sunt soluții de corectare a astigmatismului, dar poți veni în ajutorul copilului tău și cu o dietă potrivită pentru el, care să conțină alimente bogate în vitamine ce au rol de a îmbunătăți vederea și, anume:

Vitamina A

Potrivit Insight Vision Center (3), alimentele bogate în vitamina A sunt excelente pentru a ameliorarea problemelor de vedere. Astfel, poți include în dieta copilului tău spanac, varză kale și morcovi. În cazul în care acesta nu le preferă proaspete, le poți găti sub formă de supă ori smoothie-uri. 

Vitamina B

Recunoscută pentru proprietățile pe care le are în ceea ce privește îmbunătățirea vederii este și vitamina B. Peștele gras, precum somon, ton sau sardinele, conține o cantitate importantă de vitamina B. Ca și ouăle, iaurtul, carnea de pui sau de vită, dar și mielul. Avocado este, de asemenea, o sursă bună de proteine.

Vitamina C

Esențiale pentru menținerea sănătății sunt alimentele bogate în vitamina C, care contribuie și la îmbunătățirea vederii. Deși există numeroase suplimente naturale, cel mai bine ar fi să-i oferi alimente bogate în vitamina C, precum lămâi, portocale, căpșuni și ardei grași.

Bibliografie:

  1. https://kidshealth.org/en/parents/astigmatism.html
  2. https://www.insightvisioncenter.com/astigmatism-in-children/
  3. https://www.insightvisioncenter.com/eye-vitamins-for-astigmatism-correction/
Mai multe