Sfaturi pentru a creşte un copil responsabil. Ce ar trebui să facă părinţii în opinia psihologilor
Copiii deprind obiceiurile pe care le observă în jurul lor. De cele mai multe ori, vor să fie ca părinţii sau ca fraţii mai mari. Vor să facă lucruri pe cont propriu şi, adesea, resping ajutorul unui părinte. Este un prim semn de asumare a responsabilităţii. Susţine-i iniţiativele şi nu-l critica dur când greşeşte.
Oricât de mre ar fi străduinţa ta, copilul poate avea momente de iresponsabilitate, fie acasă, fie la şcoală, iar de aici până la a face din acest comportament neadecvat un obicei zilnic mai este doar un pas. Astfel, pot apărea probleme cum ar fi performanţele şcolare scăzute sau situaţii conflictuale acasă. Comunicarea, şi nu cearta, este cheia relaţiei dintre părinţi şi copii. Petrece cât mai mult timp cu copilul tău, oferă-i încredere şi lasă-l să ia decizii de unul singur, potrivit vârstei.
Lasă-l să-şi câştige autonomia
La vârsta preadolescentă, viaţa socială devine mai importantă pentru copii, iar părinţii trec, cumva firesc, pe locul doi. Aceştia vor să-şi cheltuiască banii de buzunar aşa cum doresc, să-şi aleagă activităţile extraşcolare, să-şi pregătească hainele pentru şcoală sau sport. Unii părinţi însă nu sunt pregătiţi să-i lase ”să-şi ia zborul” şi, prin acest comportament, le limitează dezvoltarea şi încrederea în sine.
Lasă-ţi copilul să participe la treburile casei, dându-i sarcini precise: să ducă gunoiul, să te ajute în bucătărie, să cumpere pâine, să plimbe câinele. În timp, vei observa că va lua singur iniţiativa de a se implica în gospodărie. Încearcă să nu-l mustrezi dacă arde vreo clătită sau dacă nu a aranjat hainele cum o faci tu. Orice încercare trebuie încurajată. Petrece timp cu el şi cunoaşte-i prietenii! Organizează ieşiri în aer liber în care şi el poate face alegeri, dar menţine anumite reguli ale casei şi de comportament. Este important să-ţi înveţi copilul, încă de la o vârstă fragedă, că are dreptul la opinie.
Mai citeşte şi: Dezvoltarea copilului tău este în mâinile tale: cum să comunici mai eficient cu cel mic
Oferă-i încredere în forţele proprii
Copiii ar trebui să experimenteze responsabilităţi potrivite vârstei lor- din ce în ce mai mari- pe măsură ce cresc. Dacă pot avea grijă de ei înşişi, devin capabili să aibă grijă şi de alţii, fiind demni de încredere. De exemplu, un copil de 12 ani poate fi lăsat să aibă grijă de fratele de doi ani, pentru o jumătate de oră, dar ar fi complet nepotrivit să fie lăsat singur cu fratele său o zi întreagă. Copiii cărora li se acordă responsabilităţi rezonabile se simt demni de încredere, competenţi şi respectaţi, descoperind mai repede ce sunt în stare să facă. Dacă în copilărie îi vei da copilului tău ocazia să-şi asume singur responsabilităţi, ulterior vei regăsi această dorinţă la o altă scară atunci când va deveni adolescent sau adult, dorind să aibă singur grijă de el şi de cei din jurul său. Copiii pot deveni independenţi numai dacă le încurajăm autonomia, dacă îi implicăm în luarea deciziilor care-i privesc şi dacă le arătăm încredere.
Mai citeşte şi: Când este momentul să-i cumperi telefon mobil copilului tău
Sfatul psihologului: Sorin Lucaci
Cu cât sunt mai responsabili de mici, cu atât copiii îşi vor dezvolta abilităţi pentru viaţa de adult şi, mai ales, în relaţiile de cuplu. Dacă părinţii vor face în locul copiilor acele sarcini care ţin de organizare, ordine, curăţenie, şi asta se întâmplă mai ales în cazul părinţilor hiperprotectori, care vor să deţină controlul, copilul nu îşi va dezvolta autonomia şi independenţa, nu va învăţa să se descurce singur, nu va învăţa să facă faţă provocărilor vieţii, atât de necesare în viaţa de adult.
Copiii trebuie încurajaţi de mici cu rezolvarea unor sarcini: dusul gunoiului, făcutul patului, să-şi aranjeze hainele în dulap, să-şi facă ordine în cameră, să spele farfuria din care au mâncat, să facă mici cumpărături, să fie implicaţi în gospodărie, să-şi facă temele. Şi pentru ca micuţii să nu simtă aceste sarcini ca pe o povară şi să nu capete repulsie pentru aceste sarcini, totul se poate face prin activităţi ludice. În acest sen, părinţii de comun acord cu copiii pot inventa jocuri prin care să rezolve aceste sarcini. Este motivant şi încurajator pentru copii să primească mici recompense din partea părinţilor.
Mai citeşte şi: Mă întorc la serviciu sau îmi cresc copilul?
Sursă foto: Shutterstock