Mă întorc la serviciu sau îmi cresc copilul?

1 57633 original jpg jpeg

Eşti o persoană activă în câmpul muncii, cu un salariu mediu şi vei deveni în curând mămică. Legea îţi oferă posibilitatea de-a sta un an sau doi în concediul de creştere a copilului – dar care ar fi opţiunea convenabilă pentru tine? Află opinia unor tinere mămici.

Victoria Olteanu, 27 de ani,Bucureşti

După 11 luni petrecute alături de bebeluş,Victoria s-a întors la serviciu. Asta,pentru că legislaţia prevede limitarea in-demnizaţiei la maximum 1.200 de lei,în cazul concediului de 2 ani. Mai întâi,l-a lăsat la creşă pe micuţul Matei,însă nu a fost soluţia ideală:„Creşa a presupus două luni de «imu nizare»,care au trecut greu atât pentru noi,părinţii,cât şi pentru copil.“ La ora actuală,prichindelul de 1 an şi 10 luni stă cu bona. „Dacă în legislaţie ar fi prevăzută majorarea indemnizaţiei de creştere a copilului la minimum 2.200 de lei,mămicile ar putea să-şi crească copilul fără grijă.“

Iuliana Banu, 29 de ani, Moreni

Din motive de sănătate,Iuliana nu a putut lucra toate cele 12 luni prevăzute de lege,înainte de naştere. Prin urmare,nu a beneficiat de indemnizaţia de creştere a copilului. Din lipsă de bani,a stat acasă cu cea mică timp de doi ani. După aceea,şi-a înscris fetiţa la o grădiniţă cu program prelungit. „În situaţia mea,a fost cea mai bună soluţie. Acum îmi caut un loc de muncă.“

Angelica Bogdănescu, 26 de ani,Voluntari

Când a intrat în concediul de creştere a copilului,a ales varianta de-a sta acasă cu fetiţa ei până când micuţa împlineşte 3 anişori – vârstă de la care o va da la creşă:„Nu avem posibilităţi financiare care să ne permită să angajăm o bonă,iar bunicii stau la ţară.  Dacă aş apela la această ultimă variantă,mi-aş vedea copilul doar la sfârşit de săptămână.“ Crede că-i va fi greu să-şi găsească de lucru,dar există soluţii: „Am cunoştinţe care au făcut diferite cursuri – de manichiură,coafură,cofetărie – pentru a-şi deschide o mică afacere. Asta cred că este cea mai înţeleaptă decizie pe care o poate lua o mamă tânără.“



Recente

femeie crema de soare 4153623 jpg
Fursecuri cu caramel sarat  Sursa foto shutterstock 2412243033 jpg
1773300704 asu2 jpg
1773226145 CNpn png
Cioraba de vacuta  Sursa foto shutterstock 153403229 jpg
4s1a a39m 231019 jpg
Dr  Cristina Sas png
Fursecuri cu portocale si ciocolata  Sursa foto shutterstock 2574941421 jpg
clickpentrufemei ro pexels jakubzerdzicki 31918436 jpg
Supa gulas  Sursa foto shutterstock 221586598 jpg
clinica stomatologica copii 2 jpg
medium shot couple cooking together jpg
femeie pe balcon la cafea 2316 jpg
femeie in bucatarie jpg
Fursecuri cu dulceata de lapte  Sursa foto shutterstock 2490734209 jpg
Supa cremoasa de pui cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 2532715495 jpg
cute dog playing with toilet paper high angle jpg
Budinca cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2450689863 jpg
Mobilier de grădină   soluții inteligente pentru spații mici jpg
Ciorba de perisoare  Sursa foto shutterstock 616137923 jpg