Când este momentul să-i cumperi telefon mobil copilului tău

1 76321 original jpg jpeg

A devenit deja un trend printre copii să deţină un telefon mobil. Te gândeşti şi tu să-i cumperi unul, dar nu ştii când e momentul potrivit? Oricât de mult ai amâna această zi, inevitabilul se va întâmpla.

Copiii sunt atraşi de noile tehnologii. Cei mai mulţi dintre ei au înlocuit jucăriile cu telefoane mobile, tablete şi tot felul de gadgeturi. S-a demonstrat că utilizarea acestora, într-un mod frecvent, afectează viaţa socială, emoţională, educaţională, precum şi sănătatea copilului. Iată câteva aspecte pe care ar trebui să le iei în calcul când vine vorba despre gadgeturile pe care le folosesc micuţii.

Discută regulile de folosire înainte de a-i da primul mobil

Regulile trebuie stabilite de la început. Explică-i de ce nu este bine să facă anumite lucruri cu telefonul şi care sunt consecinţele pe care le poate suferi. Ajută-l să conştientizeze că dependenţa de telefon este dăunătoare. Dacă îţi vezi copilul mult prea ataşat de telefon, pune-ţi nişte semne de întrebare şi încearcă să descoperi care este problema dincolo de telefonul în sine, deoarece se pot izola.

Nu-i cumpăra un telefon mobil prea devreme

Timpul se schimbă, iar odată cu el şi cerinţele copiilor. La doar 2-3 ani, unii dintre ei gestionează cu abilitate smartphone-ul părintelui, apăsând conştient butoanele.

În opinia experţilor, copiii sub vârsta de 11 ani nu ar trebui să folosească telefonul mobil. De asemenea, un telefon cu acces la internet este un gadget nedorit pentru adolescenţii cu vârsta sub 13 ani. Mai mult, experţii spun că până la vârsta de 15-16 ani nu ar trebui să cumperi un smartphone copilului. Totuşi, în zilele noastre, sunt din ce în ce mai mulţi factori ce influenţează decizia de a cumpăra un telefon mobil copilului.

Află alte aspecte pe care trebuie să le iei în calcul când îi cumperi copilului tău un telefon mobil pe clicksanatate.ro.



Recente

Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg
Cuptorul electric aliatul modern care îți schimbă felul în care gătești jpg
femeie iarna jpg
Chiftele in sos dulce acrisor  Sursa foto shutterstock 2266512437 jpg
femeie gateste jpg
young woman drinking juice home jpg