Burger vegetarian pentru pofticioşii care evită carnea

15 decembrie 2022   Rețete

Renunță la carne și încearcă o rețetă de burger vegetarian pentru o masă sățioasă. Îţi aduce un plus de proteine, fibre și... savoare.

Nu este nimic mai frustrant decât să vrei să faci un burger vegetal și să realizezi că îți lipsesc jumătate din ingrediente. Cu această formulă ușoară, îți poți crea propria rețetă de burger. Varianta propusă mai jos conţine brânză halloumi făcută de obicei din lapte de capră, oaie sau vacă. Este cunoscută pentru gustul său uşor picant și textura fermă. Este savurată de sute de ani în Cipru și a crescut recent în popularitate. În prezent, se regăseşte în meniurile restaurantelor grecești și poate fi găsit în supermarketuri. Deoarece are un punct de topire mai mare decât alte tipuri de brânză, poate fi coaptă, pusă în diverse preparate la grătar sau prăjită fără a-și pierde forma.

Simte-te liberă să foloseşti ce ai la îndemână, legume proaspete sau rămase de la o masă anterioară pentru a face un burger mai ușor de digerat, dar la fel de gustos.

Ingrediente:

4 chifle 

1 dovlecel 

1 vânătă  

4 frunze salată verde 

50 g brânză halloumi 

80 g iaurt grecesc 

sare 

Vezi și: Cum faci cei mai buni burgeri acasă: Miniburgeri cu sos gorgonzola

Mod de preparare:

Tai, în felii de aproximativ cinci milimetri, dovlecelul și vânăta. Sărezi feliile de vânătă pe ambele părți, le lași cinci minute, apoi le ștergi cu șervete de hârtie. Așezi legumele pe grătar și le rumenești până se înmoaie ușor. Pui în locul legumelor felii de halloumi și le lași aproximativ un minut pe fiecare parte. 

Te-ar mai putea interesa: Care este cel mai sănătos burger pe care îl putem consuma şi la dietă. Tu l-ai încercat?

Înjumătăţeşti chiflelele pentru burgeri, așezi între ele o frunză de salată, trei felii de vânătă, o felie de halloumi, trei de dovlecel, încă o felie de vânătă și o lingură cu iaurt grecesc. Repeți cu restul ingredientelor.

FOTO: Shutterstock

Mai multe