- Cum este să fii mamă a cinci copii?

- De fiecare dată spun că este frumos, dar şi complicat, însă merită toate eforturile noastre. Eu consider că maternitatea, naşterea şi toată experienţa asta unică de a fi mamă sunt o binecuvântare, pentru că ne face mai buni, mai puternici şi mai frumoşi ca oameni. Copiii sunt miracole şi cred că noi suntem „îmbrăţişaţi“ de Dumnezeu pentru că putem să trecem prin tot ce trecem, cu bune şi cu rele.

- Cum faci faţă provocărilor zilnice de când eşti mamă? Cine te ajută?

- Am învăţat să fiu destul de bine organizată, dar fac multe eforturi. Unele lucruri, de exemplu, le pregătesc cu o seară înainte, pentru că e greu cu unu-doi copii, darămite cu cinci. Foarte mult mă ajută mama mea – noi locuim în acelaşi cartier şi este destul de implicată, mai ales în educaţia fetiţelor. Şi copiii mă ajută, sunt foarte responsabili şi cuminţi. Ei mă înţeleg şi mă susţin mereu. Bineînţeles că sunt ajutată de cei mari, David şi Sara. Cu ei este un pic mai uşor, însă tot greu este cu trezitul dimineaţa.

- Care sunt valorile umane pe care le insufli micuţilor tăi? Şi cât de importanţi consideri că sunt cei şapte ani de acasă?

- Cred că primii 15 ani sunt cei mai importanţi. Copiii sunt oglinda noastră, a părinţilor, şi noi suntem cei care-i influenţăm. Ce investim în ei aceea se vede şi se cunoaşte. Şi, deşi suntem de multe ori tentaţi să ne aruncăm în ritmul acesta haotic al vieţii, trebuie să mai luăm o pauză, să respirăm adânc şi să ne prioritizăm lucrurile care sunt cu adevărat importante. Eu încerc, pe cât se poate, să petrec cât mai mult timp cu ei, chiar cu fiecare în parte. Chiar şi psihologii susţin teoria asta că trebuie să acorzi copiilor timp în funcţie de nevoile şi de vârstele lor.

- Cum îţi ajuţi copiii să-şi descopere pasiunile? Care sunt instrumentele pe care le foloseşti în educarea lor?

- Aş sfătui mămicile să descopere ceea ce li se potriveşte copiilor. Noi, părinţii, suntem tentaţi să-i ducem la foarte multe activităţi: engleză, înot, călărie şi altele. Cu primul copil, cu David, am făcut această greşeală, de fapt, am căzut în această capcană, pentru că voiam să fie cel mai bun. Mai târziu, mi-am dat seama că era un program prea obositor. Sarei îi plac foarte mult animalele şi face echitaţie. Pentru că îşi doreşte să fie foarte bună la şcoală face şi meditaţie. Munceşte foarte mult pentru vârsta ei. David este total comod, a încercat de toate: fotbal, înot, karting. Noah face pian, de doi ani de zile, şi se descurcă foarte bine. Face şi el engleză. Iar Ava merge la înot. Dar ca sfat, în general, aş spune să le dăm voie să aibă timp şi de copilăria lor. Timp de învăţat ai toată viaţa, important este să ne dorim să ne depăşim capacităţile. Niciodată nu e prea târziu să învăţăm ceva şi să devenim mai buni.

- Cum a început povestea de iubire dintre tine şi Adrian Sînă?

- În mod neaşteptat! Ne-am cunoscut într-un bar de karaoke, eu eram cu un grup de fete, iar el era cu un grup de băieţi. Mi-a cerut numărul de telefon, nu i l-am dat din prima, desigur. A fost destul de insistent, dar a reuşit până la urmă. A venit în viaţa noastră într-un moment în care noi chiar nu ne aşteptam. A fost foarte bine primit de copii. El călătoreşte un pic mai mult, dar întotdeauna se întoarce acasă cu daruri. Vorbeşte mult cu ei, au activităţi şi pasiuni comune cu unii dintre ei.

„Niciodată nu este prea târziu să învăţăm ceva şi să devenim mai buni“.

- Care este secretul unei căsnicii lungi? Eşti geloasă?

- Nu l-am descoperit, încă! Pot să zic care este secretul unei căsnicii aproape normale, nu neapărat perfecte. Cred că rolul principal îl deţinem noi, femeile, chiar dacă este foarte greu să ne asumăm asta. Noi am fost înzestrate de la Dumnezeu cu multe calităţi, însă unele dintre ele trebuie să ni le descoperim şi să lucrăm la ele foarte mult. Nu ştiu dacă am descoperit secretul suprem, dar înţelegerea, comunicarea, iubirea şi toleranţa sunt importante într-o relaţie. Am fost geloasă. În prezent, percep gelozia ca fiind o normalitate într-o relaţie în care oamenii se iubesc. Dar nu o gelozie din aceea bolnavă, ci mai degrabă, să-i atrag atenţia asupra unor aspecte care m-ar deranja. Sunt, mai degrabă, nişte situaţii care pe mine, poate, nu m-au onorat la momentul respectiv. Dar nu-i caut niciodată în telefon, sau viceversa. Şi nici nu m-ar ajuta cu ceva. Cred că ţine doar de respectul tău ca femeie şi de cât de puternică eşti.

- Ai spus, la un moment dat, într-un interviu, că îţi doreşti să fii „Albă ca Zăpada cu cei şapte pitici“. Când plănuieşti să-ţi aduci la bun sfârşit visul?

- (...zâmbeşte) Când va dori Dumnezeu, atunci. Când se va întâmpla, Doamne ajută, să se-ntâmple! Dar, mi-ar plăcea, clar, să mai avem copii.

- Arăţi foarte bine! Cum reuşeşti să te menţii în formă?

- Mulţumesc! Cu ritmul pe care-l am, în primul rând. Am învăţat să fiu destul de strictă în anumite privinţe. Nu mai mănânc, de ani de zile, zahăr, nu beau băuturi carbogazoase. Nu mănânc carne într-o cantitate foarte mare. Am avut răbdare să învăţ şi să-mi cultiv gusturile spre nişte lucruri sănătoase. Mi-am dat seama că dacă nu suntem conştiente că trebuie să avem grijă de noi cât mai devreme, timpul îşi pune amprenta. Întotdeauna mi-a plăcut să am grijă de mine. Şi grija faţă de tine, este întotdeauna grija faţă de ceilalţi, pentru că dacă tu nu te simţi bine, cred că simt şi cei de lângă tine. Nu pot să zic că fac ceva foarte special. Merg de foarte mulţi ani la masaj, cam de două ori pe săptămână. Mănânc multe fructe, legume, fresh-uri şi mâncare gătită.

- Care crezi că este cea mai mare calitate a ta?

- Pot să zic ce-mi reproşează fiul meu cel mare, că sunt un om prea bun. Cred foarte mult în oameni şi în cuvântul lor. Chiar dacă m-am ars în anumite circumstanţe, eu continuu să cred că putem să fim buni.

Foto: Sorin Stana