Încercarea de a fi mama perfectă cere timp şi energie şi, de aceea, poţi ajunge, de multe ori, la concluzia că: „Nu mai am timp de nimic!”.

În anii ’70, a fost realizat un studiu la Universitatea Princeton din Statele Unite ale Americii, cu scopul de a răspunde la întrebarea: „În ce condiţii suntem buni cu cei din jur?”. Rezultatele au arătat că actele de bunătate sau de compasiune sunt în relaţie directă cu timpul: când suntem grăbiţi şi concentraţi să realizăm un anumit lucru, suntem mai puţini buni faţă de ceilalţi. Despre compasiunea faţă de propria persoană nici nu mai poate fi vorba.

Pe lângă graba de a bifa o lungă listă de responsabilităţi, părinţii simt teama că, dacă vor fi mai îngăduitori faţă de propria persoană, vor fi percepuţi ca leneşi sau prea indulgenţi, pierzându-şi autoritatea în faţa copilului, care va deveni indisciplinat. Sau cred că vor aluneca spre autocompătimire şi vor deveni demotivaţi.

Fii prietenă cu tine însăţi!

Este important să te gândeşti la tine ca la o prietenă dragă şi să acţionezi în acelaşi mod în care te-ai purta cu o fiinţă pe care o iubeşti. Grija şi acceptarea de sine sunt benefice, studii realizate recent în Australia au arătat că mamele care practică exerciţii de creştere a nivelului de compasiune faţă de propria persoană în perioada alăptării au niveluri mai mici de stres şi sunt mai împlinite.

Părinte fericit, copil liniştit?

Dar ce impact are compasiunea unei mame faţă de sine asupra educaţiei şi creşterii copiilor? Se ştie că cei mici imită ceea ce văd la noi mai degrabă decât să urmeze sfaturile pe care le spunem zilnic, conştiincios. Când ai grijă de tine şi te accepţi fără să te judeci, cu bune şi cu rele, în organismul tău se secretă oxitocină, un hormon care favorizează conexiunile interumane. Relaţia ta cu copilul va fi mai calmă, mai caldă şi mai sigură.

Dragoste de sine în două respiraţii

În cartea sa „Compasiunea faţă de sine ca părinte”, ţinând cont de resursa cea mai importantă a părintelui – timpul –, autoarea Susan Pollak propune un exerciţiu de două respiraţii, realizat în trei paşi, prin care să te conectezi cu tine însăţi.
Pasul 1.Conştientizează faptul că stai ferm pe picioare.
Pasul 2.Ţine-ţi mâinile în dreptul inimii
Pasul 3. Inspiră adânc, expiră, inspiră şi expiră din nou, conştientizând mişcarea aerului în corpul tău.

SFATUL SPECIALISTULUI

Elena UNGUREANU, psiholog clinician, psihoterapeut de cuplu şi familie în formare

Copilul este simptomul familiei sale, fapt pentru care misiunea de a fi părinte este una dintre cele mai mari provocări ale vieţii. Dezvoltarea creierului unui copil este influenţată direct de afecţiunea pe care o primeşte din partea părinţilor. Identitatea viitorului adult, de asemenea, este modelată de valorile şi de principiile dobândite în sânul familiei. Personalitatea, la rândul ei, se conturează în funcţie de instructajul pe care un copil îl primeşte în primii ani de viaţă. Dacă fiecare părinte ar avea în vedere aceste aspecte în ceea ce face şi în ceea ce este, fără doar şi poate, îşi va pune meseria de părinte sub lupă.