Cazul Maglavit - ciobanul care a vorbit cu Dumnezeu: minune sau şarlatanie?
În vara anului 1935, s-a răsâpândit vestea că unui cioban simplu din Maglavit, Petrache Lupu, care nu ştia să scrie şi să citească, i s-a arătat Dumnezeu. A apărut un adevărat fenomen relatat pe larg de presa interbelică românească.
Comuna Maglavit, aflată la 10 kilometri de Calafat, a fost în scurt timp împânzită de mii de oameni care doreau să asculte povestea oierului care l-a întâlnit pe Dumnezeu. Cu toate că era un om fără carte, Petrache Lupu (1907 – 1994) avea darul de a vorbi ore în şir, oamenii fiind fascinaţi de puterea vorbelor lui. Potrivit lui, Dumnezeu îi poruncise să îndrepte lumea.
Întâlnirea cu „moşul cu barbă albă”
Ciobanul peltic, care suferea de o formă de debilitate, avea 28 de ani şi păştea oile la marginea satului Maglavit de pe malul Dunării. „În ziua de 31 mai 1935, era într-o vineri, trecând Petrache Lupu în dreptul a trei buturugi din pădure, i-a ieşit în cale un moş cu barbă albă şi lungă până la brâu, cu mustăţi foarte lungi şi împreunate cu barba. În loc de îmbrăcăminte avea peste tot numai păr alb ca mătasea, care îi acoperea corpul până la degetele picioarelor, ca un fel de sarică ciobănească. Sta în aer, la vreo souă palme de pământ. De la el venea un miros aşa de frumos cum nu se întâlneşte la nicio floare pe câmp sau în grădină, ceva care aduce cu mirosul de smirnă”, scria medicul Gheorghe Marinescu, membru al Academiei Române, în cartea „Lourdes şi Maglavit”, publicată la Tipografia ziarului Universul în 1936.
Loc de pelerinaj
La scurt timp după mediatizarea poveştii lui Petrache Lupu, satul său natal şi pădurea unde i s-ar fi arătat Dumnezeu au devenit locuri de pelerinaj pentru zeci de mii de oameni. Pelerinii se îndreptau spre Maglavit pentru a-l vedea pe cioban, devenit un personaj important al vremii.
„De-alungul şoselei, câteva zeci de mii de oameni se închinau înşiraţi pe două rânduri. Mii de bărbaţi şi femei îi aşteptau în genunchi trecerea, Mergea drept şi se lăsa atins ca în vis de către o mână scăpată printre jandarmi. Era obiectul unei continue adoraţii mistice, care la schilozi şi bolnavi ia forme de delir”, scria Gheorghe Marinescu, autorul volumului „Lourdes şi Maglavit”, publicat la Tipografia ziarului Universul în 1936.
Au existat vindecări miraculoase?
Ziarele de la mijlocul anilor 1930 şi celelalte publicaţii relatau despre vindecările miraculoase petrecute la Maglavit. Locul în care Petrache Lupu a vorbit cu Dumnezeu era cunoscut sub numele „la buturugi“. Acolo s-a început ridicarea unei mănăstiri încă din perioada în care Maglavitul a devenit cunoscut,însă lucrările au fost suspendate din cauza războiului şi oprite definitiv în timpul regimului comunist. De-abia după 14 ani,mănăstirea,care poartă hramurile Izvorul Tămăduirii şi Naşterea Maicii Domnului,a început să prindă contur prin strădania mai multor oameni.
„La buturugi, se găseau o întreagă serie de bolnavi vindecaţi la Maglavit. Cu acest prilej, printre mulţimea de suferinzi era Alexe Stroe Militaru, fost primar din Satulung, care este orb de cinci ani. Venise să se roage şi el cu credinţă, pentru sănătate. Cu lacrimi în ochii limpezi dar fără vedere. Militaru a povestit unui ziarist despre următoarele cazuri de vindecare întâmplate în ultima săptămână: Radu Manolescu din Ianca, judeţul Brăila, de 54 de ani, a venit cu mâna şi piciorul drept paralizate. După o şedere de şapte zile la buturugi a plecat vindecat. Costică Trandafir din Coşereni, judeţul Ialomiţa, mut şi surd de 17 ani, dormind o noapte la buturuga mare a început să vorbească perfect. Domnişoara Elena Constantinescu din Constanţa, bolnavă de epilepsie de şapte ani, stând două săptămâni la buturugi s-a făcut sănătoasă”, scria Gheorghe Marinescu. Exemplele erau numeroase, însă multe dintre relatările din presă s-a constat ulterior, când „mitul Petrache Lupu” s-a stins, erau false sau exagerate, potrivit adevarul.ro.
Fenomen contestat
În vreme ce unii au caracterizat minunile de la Maglavit drept miracole, alte voci vorbeau de escrocherie. În „Universul" din 24 iulie 1935, Petrache Lupu era caracterizat drept „un cioban tâmpit, surd şi bâlbâit". „Universul" publica la 24 iulie 1935 o corespondenţă de la Craiova, „Pretinsa minune de la Maglavit" era definită ca fiind „aiureala unui bolnav - nu zic şarlatan fiindcă e prea tâmpit - încurajat de misticismul unor oameni simpli cari răspândesc legenda şi de vinovata îngăduinţă a preoţilor şi a autorităţilor".
Foto: arhivă personală a familiei Lupu, Adevarul, Realitatea Ilustrată 1935
