Ce au făcut cu banii moştenitorii unor averi uriaşe. Huntington Hartford a căutat comoara piraţilor

1 shutterstock 641371693 jpg jpeg

La prima impresie, atunci când te gândeşti la copii bogaţi, imediat te duce gândul la persoane norocoase, care îşi investesc inteligent moştenirea. Însă nu mereu este valabil aceste lucru! Din contră, unii dintre ei se răsfaţă, iar cu ajutorul banilor îşi împlinesc cele mai bizare visuri.

Din exterior, să te naşti într-o familie bogată, pare că ai fi câştigat marele premiu la Loto. În loc să se lupte pentru a obţine un loc de muncă respectabil, moştenitorii marilor averi duc o viaţă de lux, locuiesc într-un conac, merg la şcoli exclusiviste şi călătoresc peste tot în lume. Din păcate, doar pentru că se nasc într-o familie bogată, asta nu înseamnă că moştenitorii îşi cheltuiesc banii cu înţelepciune. Lista de mai jos conţine doar câteva moduri bizare în care moştenitorii companiilor bogate şi-au cheltuit averea.

Andrew Getty a finanţat timp de 15 ani un film de groază

Nepotul lui J. Paul Getty (fondatorul companiei de petrol Getty Oil Company), Andrew Getty, s-a confruntat în adolescenţă cu vise puternice, chiar bolnave şi şocante. El s-a inspirat din aceste coşmaruri şi a realizat un film de groază intitulat „The Evil Within‟. Filmările au început în anul 2002 şi s-au finalizat abia în anul 2017. Getty ar fi cheltuit pentru acest proiect mai mult de 6 milioane de dolari şi chiar şi-a vândut maşinile pentru a finanţa proiectul: „A cumpărat echipamente în valoare de milioane de dolari, în loc să le închirieze‟, a spus unul dintre colaboratori. Din păcate, Getty nu a reuşit niciodată să vadă rezultatul muncii sale. El a fost găsit mort în conacul său din Los Angeles, în martie 2015.

Citeşte şi: Ce s-a întâmplat cu copiii dictatorilor? Unii s-au sinucis, alţii au devenit mai răi decât taţii lor 

Barbara Hutton şi-a plătit soţul cu 1 milion de dolari

Moştenitoarea Woolworth, Barbara Hutton, era în anul 1933 cea mai bogată femeie din lume, cu o avere de peste 50 de milioane de dolari. Hutton nu a avut o viaţă lipsită de extravaganţe. De pildă, al cincilea soţ al său, Porfirio Rubirosa, a primit de la moştenitoare un cec în valoare de 1 milion de dolari cadou, la scurt timp după ce s-au căsătorit. Căsnicia lor a durat doar 53 de zile, iar la divorţul celor doi, bărbatul a mai primit încă un ponei valoros, un avion, 2,5 milioane de dolari şi o plantaţie de cafea în Republica Dominicană.

Citeşte şi: Au scris istorie, dar au murit faliţi. Cum şi-au pierdut averile unii dintre cei mai cunoscuţi oameni din lume 

Huntington Hartford a căutat comoara piraţilor

Născut în New York, în 1911, Huntington Hartford a moştenit milioane de dolari din partea companiei A&P, care deţinea numeroase lanţuri de magazine alimentare. După ce a absolvit Harvardul, a lucrat la compania moştenită, însă nu i-a plăcut deloc munca. El şi-a cumpărat o barcă şi a plecat în jurul Indiei în căutarea comorilor. Din păcate, Hartford nu a găsit comorile piraţilor, în schimb a pierdut milioane de dolari în călătoriile sale. El a cumpărat Insula Paradisului cu 11 milioane de dolari şi a investit 20 de milioane de dolari într-o staţiune, investiţii care s-au dovedit a fi un eşec. 

Christina Onassis şi-a plătit prietenii pentru a sta cu ea

Moştenitoarea imperiului naval Livanos şi a celei mai mari flote private din lume, Christina Onassis, şi-a pierdut întreaga familie într-un interval scurt de timp. Fratele ei a pierit într-un accident de avion în 1973, mama ei a murit în 1974 din cauza unei supradoze de droguri, iar tatăl ei a decedat la un an distanţă. În urma acestor evenimente tragice, Christina începuse deja să piardă din averea de sute de milioane de dolari. Din cauza problemelor cu bani, ea s-a luptat cu o depresie clinică. A divorţat de patru ori şi, din cauza singurătăţii, şi-a plătit prietenii doar pentru a sta cu ea. Se spune că Onassis îşi plătea prietenii cu 30.000 de dolari pe lună.

Sursă foto: Shutterstock  



Recente

obiceiuri demodate jpg
Celine Dion  foto   Instagram jpg
Eva Mendes, Ryan Gosling  jpg
cuplu  foto   Shutterstock jpg
Singurul om inmormantat pe Luna  Sursa foto shutterstock 1454730908 jpg
Emmanuel Macron, Brigitte Macron  foto Shutterstock jpg
Robert Downey Jr, Susan Downey  jpeg
Matthew Perry, în comă două săptămâni colaj  Sursa   Shutterstock jpg
Camilla Parker jpeg
Click! Pentru Femei jpeg
Olivia Munn, Christie Brinkley  foto   Shutterstock jpg
Chuck Norris  foto   Shutterstock, Imdb jpg
Familia Regala, obiceiuri alimentare jpg
Sharon Stone și Billy Baldwin  foto   Shutterstock, Sliver (1993) jpg
haine jpg
Angelina Jolie jpg
Lily Allen  foto   Shutterstock jpg
probleme in cuplu jpg
menstruatie  jpg
Christina Applegate jpg