Teoria relaitvităţii a fost inventată de Albert Einstein, considerat de mulţi cel mai deştept om din lume, cu un coeficient de intelgenţă de 160. Dar însăşi măsurarea inteligenţei este relativă: unii ţin cont de coeficientul de inteligenţă, alţii consideră inteligenţa emoţională mai importantă, iar alţii cred că realizările fiecăruia reprezintă „barometrul“ unei persoane dotate.

Teste pentru aflarea coeficientului de inteligenţă (IQ) sunt certificate şi folosite peste tot în lume. IQ-ul (Intelligence Quotient) reprezintă măsura inteligenţei umane exprimate printr-un număr, rezultat în urma susţinerii unui test standardizat, raportat la varsta cronologică. Majoritatea oamenilor (85%) se situează în jurul valorii de 100 (90 – 110), având o inteligenţă medie. O valoare peste 120 este considerata inteligenţă superioară, la 130 e vorba de supradotare, iar de la 140 în sus vorbim despre genii.

Scriitorul german Goethe (210), inventatorul Nikola Tesla (195), chimista Marie Curie (180-200) , şahistul Garry Kasparov (190), filosoful francez Voltaire (190-200) se numără printre cele mai inteligente persoane din lume. Însă William Siddis, cu un IQ de 250-300, este, se pare, cea mai inteligentă persoană care a trăit vreodată, deşi puţini au auzit de el.

Admis la Harvard la 9 ani

Are o poveste de viaţă spectaculoasă, a fost admis la Harvard la 11 ani, vorbea 27 de limbi străine şi a inventat propriul limbaj.
Totuşi, inteligenţa nu l-a putut salva de demonii interiori. A avut probleme cu legea, a fost arestat, a avut o cădere nervoasă, iar în ultimii ani ai vieţii a lucrat ca funcţionar public. 

William James Siddis s-a născut la New York, pe 1 Aprilie 1888, într-o familie de imigranţi evrei din Ucraina. Între 6 şi 8 ani a scris patru cărţi, dintre care una dedicată limbajului inventat de el, numit Vendergood. A ajuns la Harvard la nouă ani, dar a fost acceptat abia la 11 ani, pentru că a fost considerat prea tânăr.

A devenit cel mai tânăr student care a fost admis la Harvard, având doar 11 ani. A absolvit Harvard la 16 ani, în 1914. La absolvire, a declarat într-un interviu că viaţa perfectă, din punctul său de vedere, este cea de celibatar şi că nu este absolut deloc interesat de femei.

Un an mai târziu avea să se îndrăgostească de o tânără, cu un an mai mare decât el, Martha Foley. Cei doi au fost arestaţi în 1919, în timpul unor proteste socialiste. A fost condamnat la 18 luni de închisoare, dar nu a stat încarcerat nicio zi. În schimb, după acest episod, a fost nevoit să-şi trăiască viaţa destul de retras.

A avut multe slujbe, dar, odată ce colegii săi aflau cine era, părăsea firma respectivă. William şi Martha s-au mutat la New York, iar relaţia loc a mai continyat câţiva ani. În cele din urmă, tânăra l-a părăsit şi s-a căsătorit cu un alt bărbat, ceea ce i-a adâncit şi mai mult depresia. A murit din cauza unei hemoragii cerelbrale, în 1944, la 46 de ani, singur şi sărac lipit.