Peste câteva zile împlinește 100 de ani! Îndrăgitul actor este acum „orb, surd și țintuit la pat”

Luna viitoare, împlinește 100 de ani, iar actorul american este cât se poate de conștient că timpul a trecut și el nu mai este la fel de... „sprinten” ca-n trecut.

image

Dick Van Dyke, căci despre el este vorba, se apropie de o mare aniversare, pe 13 decembrie va împlini 100 de ani, iar sănătatea lui este în declin, după cum singur recunoaște. Din păcate, problemele au început să apară la legendarul actor de la Hollywood, printre ele numărându-se scăderea vederii, a auzului și-a mobilității sale.

Starul de la Hollywood, cunoscut pentru rolurile sale din „Mary Poppins”, „Chitty Chitty Bang Bang” și „The Dick Van Dyke Show”, va împlini 100 de ani pe 13 decembrie, ocazie cu care și-a trecut în revistă situația actuală. „Văd atât de prost că mi-e imposibil să mai fac origami. Mi-e greu să mai urmăresc conversații întregi, din cauza auzului meu tot mai scăzut, și mă plâng tot mai mult de aparatul auditiv care nu-și mai face treaba”, a declarat acesta.

„La masă, vărs tot felul de chestii pe mine sau pe masă”, lucru care o determină pe soția sa, Arlene Van Dyke, de 54 de ani, să îi schimbe hainele de fiecare dată când iese din casă. Pentru că da, mai iese din casă – rar, dar nu e chiar țintuit la pat, cum se alintă că ar fi. Ci doar îi e greu să se deplaseze, iar acest lucru complică fiecare ieșire din casă sau chiar dat jos din pat.

Și, din păcate, la asemenea vârstă, problemele nu sunt doar medicale, ci și emoționale. „Toți, absolut toți prietenii mei de-o viață au murit, lucru care mă face să mă simt atât de singur din când în când”, a declarat cel care nu mai socializează ca pe vremuri și e nevoit să refuze invitații la tot felul de apariții publice. „Orice deplasare mă obosește enorm, ceea ce face ca efortul să nu mai merite”, a conchis acesta. Totuși va face un efort să participe la aniversarea sa și să sufle în lumânările din tort. Ce dorință își va pune oare la 100 de ani?

foto - Profimedia



Recente

Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg
Julia Roberts cu familia  foto   Profimedia jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
planets solar system jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  14 2026 jpeg
Taylor Swift  foto   Profimedia jpg
Vera Wang  foto   Profimedia jpg
Cara Delevingne  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Gemini Generated Image cunzt7cunzt7cunz png
Jane Seymour  foto   Profimedia jpg
Thylane Blondeau  foto   Profimedia jpg