Cel mai vârstnic pacient cu coronavirus a învins boala
O femeie în vârstă de 104 ani, bolnavă de COVID-19, a revenit la viaţă, spre uimirea doctorilor, asistentelor medicale şi familiei, reuşind să învingă temutul virus. Astfel, bătrâna italiancă, aflată acum în recuperare, devine cea mai în vârstă persoană din lume care s-a vindecat de noul coronavirus.
Ada Zanusso era rezidentă la casa de bătrâni din Biella, în nordul Italiei. Pe 17 martie, a început să prezinte simptome de gripă: vomă, febră şi dificultate în respiraţie. La acea dată, 20 de locatari ai aceleiaşi case de bătrâni decedaseră din cauza noului coronavirus. De cum au apărut simptomele, Ada a fost testată, iar rezultatul a fost pozitiv: COVID-19.
Desigur, bătrâna a fost transportată la spital, unde a început tratamentul. Nimeni nu se aştepta ca ea să supravieţuiască, dar, sperau, totuşi, într-un miracol. Unul dintre cei patru fii ai ei, Giampiero, a povestit presei că Ada a supravieţuit şi pandemiei de gripă spaniolă din 1918, care a răpus sute de mii de vieţi omeneşti în toată lumea.
Citeşte şi: O persoană de 101 ani vindecată de coronavirus
„Gaşca” seniorilor vindecaţi se măreşte
Femeia nu este singura persoană vârstnică vindecată de COVID-19, dar medicii spun că este cea mai înaintată în vârstă. Mai mult, Carla Furno Marchese, doctorul Adei, a menţionat că pacienta stă în picioare, nu mai are nevoie să stea culcată în pat şi poate chiar să meargă singură până la scaunul ei.
„Nu şi-a pierdut nimic din luciditate şi din inteligenţă,” a adăugat acesta.
Întreg cadrul medical al spitalului a salutat recuperarea femeii, spunând că este o „mare bucurie şi un semn de bună speranţă pentru toţi cei ce suferă în aceste zile dificile”.
Doar cu câteva zile înaintea Adei, William „Bill” Lapschies, un veteral al celui de-al Doilea Război Mondial, a învins, la rândul lui, noul coronavirus. Bătrânul din Oregon, SUA, a fost declarat vindecat de COVID-19 chiar înainte de ziua lui de naştere, când a împlinit 104 ani.
Alte două femei, ambele în vârstă de 103 ani, una din China şi alta din Iran, s-au vindecat recent de noul coronavirus. Iar, la sfârşitul lunii martie, tot Italia a anunţat primul caz de vindecare a unei persoane centenare, un bătrân de 101 ani.