Cele mai riscante 5 sporturi în aer liber, care pot duce la accidentări ortopedice

3 sport in aer liber jpg jpeg

Odată cu venirea primăverii, parcurile s-au umplut cu copii şi adulţi dornici de sport. Acest lucru este foarte benefic pentru sănătate, însă medicii avertizează că există şi riscul de accidentare, dacă exerciţiile nu sunt executate corect. Iată la ce să fim atenţi când facem mişcare în aer liber!

Fotbalul, baschetul, joggingul, mersul cu rolele şi skate-boarding-ul sunt cele mai riscante tipuri de sporturi in aer liber care pot duce la accidentări ortopedice. Dacă practicarea baschetului şi a fotbalului poate duce la accidentari la nivelul genunchilor şi al umărului, rolele şi skate-board-ul supun oamenii, în plus, la riscuri de accidentari şi la nivelul claviculei, al pumnului sau al antebraţului:

„În cazul rolelor, cele mai multe accidentări apar la începători, în părţile neprotejate ale corpului. Gheata de rolă este asemeni unui clăpar care ţine strâns gleznele, iar echipamentul de protecţie cu genunchiere, cotiere şi cască ajută la evitarea accidentărilor în aceste zone, însă vulnerabilizează pumnii, umărul sau clavicula. În cazul skate-board-ului, accidentările sunt mai grave, pentru că cei care îl practică o fac destul de extrem, aşa că, de cele mai multe ori, se ajunge la tratament cu imobilizare sau chiar intervenţie chirurgicală‟, avertizează Dr. Ion Bogdan Codorean.

Cum alergăm corect

În ceea ce priveşte jogging-ul, medicul ortoped semnalează că există riscuri pe termen scurt, dar şi pe termen lung pentru cei care îl practică: „Alergarea pe suprafaţa dură prin parc uzează în timp meniscurile şi cartilajul începând de la gleznă până la nivelul şoldurilor şi poate chiar să suprasolicite coloana vertebrală. Încălţămintea trebuie să fie adecvată, lejeră şi să nu strângă. Majoritatea accidentărilor care apar sunt din cauza faptului că oamenii nu ştiu să alerge. Ei trebuie să aibă un tonus muscular, mai ales la picioare şi abdomen, care să le permită să alerge cât doresc‟, declară Dr. Ion Bogdan Codorean. 

Care sunt cele mai frecvente accidentări 

Cele mai des întâlnite tipuri de accidentări în timpul practicării sporturilor în aer liber sunt entorsele de gleznă: „Din fericire, entorsele de gleznă sunt şi cel mai puţin grave. Pe de altă parte, accidentarile care pot apărea şi care duc la operaţie sunt: rupturile de ligamente încrucişate, rupturile de menisc, leziunile cartilajului de la nivelul genunchiului sau luxaţia de rotulă. Daca au dureri apărute în urma unui traumatism, dacă observă discontinuităţi sau mişcări anormale ale mâinilor şi picioarelor, dacă aud crepitaţii, adică sunete la diverse mişcări, ei trebuie să meargă la cabinetul ortopedic, pentru că acestea sunt semnale de fractură. Ar fi bine ca şi pentru o entorsă de gleznă, pe care toată lumea o consideră cea mai uşoară accidentare, să se ajungă la un control. Pentru că prost tratată, poate să ducă la instabilitate de gleznă sau la dureri pentru o perioadă lungă după accidentare‟, adaugă Dr. Ion Bogdan Codorean.

2 dr ion bogdan codorean jpg jpeg

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

shutterstock 2395327839 jpg
Ce profesie ti se potriveste in functie de modul in care iti incrucisezi bratele  Sursa foto shutterstock 2462734087 jpg
Gaselnita care te ajuta sa alegi un filtru de ulei singura fara ajutor masculin (1) jpg
Ce trebuie sa stii despre Lasata secului  Sursa foto shutterstock 2253537285 jpg
shutterstock 1458528509 jpg
shutterstock 2530319391 jpg
shutterstock 690061417 jpg
Sfintii Mihail si Gavriil  Sursa foto Doxologia jpg
shutterstock 1703969782 jpg
Memoria iti joaca feste  Nu sari peste acest pas din rutina de dimineata  Sursa foto shutterstock 283065242 jpg
Iluzie optica  Ai o gandire rationala sau emotionala  Sursa foto mia yilin TikTok jpg
shutterstock 2445908607 jpg
Semne prin care corpul iti cere o pauza  Sursa foto shutterstock 2199052579 jpg
shutterstock 2427040417 jpg
shutterstock 1469273255 jpg
Test  Cat de empatic esti  Sursa foto shutterstock 304371794 jpg
shutterstock 2459079871 jpg
credit online rapid buget strategii financiare jpg
Secretele celor care isi pastreaza calmul  Sursa foto shutterstock 2249785429 jpg
Semne ca ai un IQ peste medie  Sursa foto shutterstock 2230643979 jpg