După al Doilea Război Mondial, Madame Claude a condus la Paris, în apropiere de Champs-Élysées, una dintre casele de toleranţă cele mai exclusiviste de la acea vreme, ajungând să aibă la un moment dat o reţea alcătuită din peste 500 de femei şi câţiva bărbaţi.

Fernande Grudet, viitoarea Madame Claude, s-a născut într-o familie săracă de evrei, în oraşul Angers şi, potrivit propriilor spuse, a dus o viaţă extrem de aventuroasă – a luptat în Rezistenţa franceză, a supravieţuit într-un lagăr nazist de concentrare, s-a iubit cu membri ai Mafiei corsicane şi a fost ea însăşi prostituată înainte de a deschide un bordel pentru cei bogaţi şi faimoşi. Apelând în mod inedit la tehnologia telefonului, a creat conceptul de call-girl.

Din 1961 până în 1977, Madame Claude a furnizat prostituate de lux unor clienţi de top. Colonelul Gaddafi, actorul Marlon Brando şi jumătate dintre miniştri francezi erau printre clienţii fetelor cunoscute drept Claudette. Toate aranjamentele se făceau prin telefon, iar tot ceea ce miliardarii, prinţii şi preşedinţii doreau, Madame Claude oferea.

Multe dintre fetele care lucrau pentru ea nu făceau asta pentru că nu aveau din ce trăi. Doamna Claude îşi alegea unele prostituate din familii din lumea bună: studente la Sorbona, modele pentru Christian Dior, actriţe. A  încercat chiar s-o „recruteze“ pe celebra actriţă Joan Collins. Toate fetele, însă, aveau de trecut două „probe“ la angajare.

„Audiţii“ la angajare