Clasamentul celor 10 lucruri de care femeile şi bărbaţii nu se pot lipsi. Televizorul, esenţial

1 shutterstock 511330096 jpg jpeg

Te-ai gândit vreodată dacă există lucruri fără de care nu ai putea trăi sau în lipsa cărora viaţa şi s-ar schimba considerabil? Experţii britanici au studiat subiectul şi au făcut descoperiri cel puţin interesante în legătură cu lucrurile esenţiale atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

De-a lungul timpului, s-au efectuat mai multe studii care au sugerat că există diferenţe între comportamentul social al femeilor şi al bărbaţilor. Ultima cercetare în domeniu, care a implicat un număr de 2.000 de adulţi, a arătat care sunt lucrurile importante pentru aceştia în timpul vieţii, separând femeile şi bărbaţii în categorii distincte. Citeşte în continuare cele două liste cu lucruri fără de care nu putem trăi. Nouă ni s-a părut surprinzător că bărbaţii pun mai mare preţ pe partenerul de viaţă decât femeile.

Pe ce poziţie se situează telefoanele mobile

Rezultatele studiului punctează că, în vreme ce pentru femei e foarte importantă igiena, bărbaţii sunt extrem de interesaţi de TV. Interesant este şi că, deşi trăim în vremuri în care telefoanele şi tabletele sunt la rang de cinste în rutina zilnică, niciun obiect dintre acestea nu s-a numărat în topul preferinţelor!

Pentru femei, lucruri precum şamponul, crema hidratantă, peria de păr, gelul de duş şi balsamul s-au încadrat în primele 20 de poziţii cu lucruri preferate, iar bărbaţii au ales printre favorite televizorul, patul şi maşina.

De departe, surpriza studiului a fost faptul că bărbaţii acordă o importanţă mai mare conceptului de partener de viaţă, comparativ cu femeile.

Topul lucrurilor fără de care femeile nu pot trăi

1. Spălatul pe dinţi

2. Patul

3. Şamponul

4. Partenerul de viaţă

5. Televiziorul

6. Prietenii

7. Ceaiul sau cafeaua

8. O carte bună

9. Mama

10. Crema hidratantă

Cele 10 lucruri de care bărbaţii nu se pot lipsi

1. Televizorul

2. Partenera de viaţă

3. Patul

4. Maşina

5. Spălatul pe dinţi

6. Laptopul

7. Sex

8. Cafeaua

9. Ceai

10. Prieteni

@shutterstock



Recente

Ginesexualitate jpeg
divort jpg
sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg