Cum au schimbat oamenii cele patru anotimpuri de pe pământ

1 83019 original jpg jpeg

În ultimii 40 de ani, climatologii au analizat schimbările climei pe planetă. În urma analizării informaţiilor colectate de către sateliţi, au ajuns la concluzia că oamenii contribuie masiv la dezechilibrarea temperaturii anotimpurilor. 

Cercetătorii au testat efectele activităţilor umane asupra schimbărilor anotimpurilor. Au testat şi modificările chimice din mediul marin, schmbările rapide din regiunea Arctică şi multe altele. Conform Science Alert, cercetătorii au descoperit existenţa unor modificări ale anotimpurilor la nivelul atmosferei din emisfera nordică şi sudică.

Ben Santer, specialist atmosferic din cadrul Lawrence Livermore National Laboratory şi autor al studiului, susţine că a fost analizat nivelul valurilor ce ajung pe plaje. Timp de 38 de ani, specialştii au înregistrat cele mai crescute şi cele mai reduse temperaturi.

În primii ani, „valurile” au avut dimensiuni reduse. Până la sfârşitul analizării datelor, valurile au început să distrugă plajele şi să fie mai înalte. În plus, temperaturile au crescut considerabil. Este un semn alarmant al încălzirii globale.

„Există multe dovezi ale faptului că anotimpurile se schimbă şi acest lucru îl vedem zilnic chiar şi pe fereastră”, a declarat Frederike Otto, profesor din cadrul Universităţii Oxford.

Conform specialiştilor, oamenii strică anotimpurile prin poluare şi lipsa reciclării.

Sursa: descopera.ro 



Recente

James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg
Mary Berry  foto   Profimedia jpg
Dua Lipa  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez cu Emme  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon jpg
consultatii medikali (1) jpg
Gwyneth Paltrow  foto   Profimedia jpg
JLo  foto   Profimedia jpg
copii la piscina jpg
Natalia Vodianova  foto   Profimedia jpg
Cindy Crawford  foto   Profimedia jpg
Venezuela Fury  foto   Instagram jpg
Martin Short  foto   Profimedia jpg
GettyImages 86435455 jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
Elle Ferguson  foto   Profimedia jpg
Gordon Ramsay  foto   Profimedia jpg
Jaclyn Smith  foto   Profimedia jpg
Jessica Simpson  foto   Profimedia jpg
fantasy astral wallpaper composition jpg