Cum este sărbătorită în diferite colţuri ale lumii Ziua Internaţională a Femeii – 8 martie

1 baloane shutterstock 372098641 jpg jpeg

În centrul primei luni de primăvară se află imaginea femeii, căreia întreaga planetă îi închină flori, cadouri şi diverse ritualuri.

Istoria celebrării femeii nu este atât de îndelungată pe cât s-ar putea crede, întrucât femeile şi-au dobândit drepturile abia în urmă cu un secol. Asta, deşi feminitatea a fost, timp de milenii, în centrul artelor, iar istoria nu s-ar fi putut scrie fără acele figuri feminine legendare care au schimbat cursul politic al vremii. Faptul că, astăzi, putem sărbători Ziua Internaţională a Femeii se datorează unui lung şir de eroine de pe toate continentele, din toate ariile religioase, culturale, etnice, lingvistice şi politice, care au depus un efort comun pentru a obţine egalitatea dintre sexe, din punct de vedere social, economic şi profesional. Şi aceasta nu este o idee de sorginte comunistă (aşa cum şi-a dorit Lenin s-o propage în 1921) şi nu ţine nici de aşa-zisa mişcare feministă. Este, mai degrabă, semnul unei emancipări a femeii de-a se manifesta ca partener egal al bărbatului.

Stabilirea unei Zile Internaţionale a Femeii i se datorează unei militante socialiste, Clara Zetkin, jurnalistă germană, care, la a doua Conferinţă Internaţională a femeilor socialiste, de la Copenhaga, din 1910, a lansat această idee. Iniţial, data stabilită era 19 martie, ulterior fiind mutată pe 8 martie.

Spaţiul balcanic

Deşi, în lume, sunt două sărbători separate, în România şi ţările vecine Ziua Femeii coincide cu Ziua Mamei, cumva o reminiscenţă din perioada comunistă. Aşa se face că, după Mărţişorul sărbătorit pe 1 martie, ziua de 8 martie este un nou prilej de-a le aduce în centrul atenţiei pe doamne şi de-a le răsfăţa, dar şi când copii le fac cadouri mamelor, bunicilor şi profesoarelor.

Rusia

8 martie are o semnificaţie istorică aparte: este ziua în care, în 1917 (23 februarie, pe stil vechi), femeile din Sankt Petersburg (pe atunci Petrograd) au protestat împotriva lipsurilor generate de război. Profitând de o încălzire bruscă a vremii, femeile care lucrau la Uzina Putilov au ieşit în stradă mânate de lipsa pâinii şi a laptelui pentru copii, dar au reuşit să declanşeze mişcarea care a răsturnat regimul ţarist şi care a impus guvernul democratic al prinţului Lvov. Practic, această revoluţie democratică rusă a fost cel mai frumos omagiu adus femeilor de 8 martie. După instaurarea bolşevismului, în octombrie 1917, s-a trecut sub tăcere momentul revoluţiei democratice, dar Lenin a adoptat ziua de 8 martie ca fiind dedicată tuturor femeilor. Astăzi este declarată zi nelucrătoare, iar doamnele aşteaptă să fie complimentate cu flori şi cadouri.

SUA

În 1908, 15.000 de femei au mărşăluit în New York cerând un program de lucru mai scurt, salarii mai bune şi dreptul la vot, iar în 1909, conform unei declaraţii a Partidului Socialist din America, Ziua Internaţională a Femeii a fost stabilită pe 28 februarie. Un an mai târziu, în urma unei Conferinţei de la Copenhaga, unde au participat peste 100 de femei din 17 ţări, s-a hotărât ca Ziua Femeii să fie sărbătorită în aceiaşi zi peste tot în lume, data de 8 martie fiind aleasă însă abia în 1913. În 1980, preşedintele Jimmy Carter a declarat prima săptămână din martie drept Săptămâna Naţională a Femeilor – reluată an de an în 14 state, când se celebrează realizările femeilor americane.

Grecia

Tărâmul pe care a luat naştere democraţia a dat lumii şi prima zi a mamei. În antichitate, elenii o serbau pe Rhea, zeiţa pământului şi mama tuturor zeilor, dedicându-i festivalul Hilaria în luna martie. Din păcate, în 2012, Grecia a fost martora uneia dintre cele mai grave încălcări a drepturilor femeilor. Chiar înainte de alegerile din acel an, sute de femei care protestau la Atena au fost arestate şi testate forţat pentru HIV. Dintre ele, 26 au fost depistate pozitiv şi au fost încarcerate mai multe luni, refuzându-li-se tratamentul. Iată de ce, pentru greci, 8 martie continuă să aibă o semnificaţie politică.

Anglia

La 1800, în a patra duminică de la începerea Postului Paştelui, englezii sărbătoreau Duminica mamei. Oamenii aveau ziua liberă, se făceau vizite, iar mamele primeau prăjituri. În ultimii ani, 8 martie a fost un prilej de manifestări ale sindicatelor femeilor şi de strângere de fonduri pentru cauze umanitare, uneori în parteneriat cu casele de modă.

Italia

Locuitorii Cizmei sărbătoresc, pe 8 martie, La Festa della Donna, când oferă în dar flori galbene de mimoză, ce simbolizează puterea, dar şi sensibilitatea feminină. Tema mimozelor a fost preluată şi de artiştii handmade, dar şi de cofetari, care fac prăjituri şi bomboane ce simulează micile inflorescenţe galbene. În mod tradiţional, se face un pandişpan cu lichior de citrice, îmbrăcat în cremă, sau produse de patiserie glazurate, în formă de floare.

Peninsula Iberică

În Spania şi Portugalia, femeile sărbătoresc seara zilei de 8 martie în oraş, în grupuri formate numai din femei. În ultimii ani, spanioloaicele au fost mai fervente în ceea ce priveşte drepturile lor, mai ales referitor la plata egală cu bărbaţii şi protecţia victimelor violenţei domestice.

Africa

În unele ţări de pe continentul „negru“ se fac ritualuri speciale, şi se închină dansuri în cinstea femeii-mamă, care este acoperită cu flori, în semn de respect.

China

Din 1949, femeile au după-amiaza liberă de 8 martie. Sărbătoarea lor vine la o zi după ce, pe 7 martie, sunt organizate evenimente şi întreceri între şcoli şi universităţi închinate tinerelor chinezoaice (Ziua Fetelor).

Bine de ştiut!

Ziua Internaţională a Femeii a fost sărbătorită pentru prima dată pe 19 martie 1911 în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia. În acea zi, peste un milion de bărbaţi şi femei au ieşit în stradă pentru o serie de revendicări.

@shutterstock



Recente

festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg