Cicatrice arsură. Cum poţi trata semnele lăsate de arsuri

1 70562 original jpg jpeg

Cicatrice arsură. Pielea este cel mai mare organ al corpului şi are rolul de a ne proteja de orice fel de agresiune exterioară - soare, căldură excesivă, frig, factori poluanţi, substanţe toxice, acizi, baze etc. - dar are grijă şi să nu pierdem substanţe vitale din interior - sângerări, exudari, căldură etc.

Cum influenţează sănătatea pielii şi a organismului o arsură şi ce e de făcut ca să nu rămânem cu cicatrici urâte,pentru toată viaţa,ne explică Dr. Dorina Giurcaneanu,medic primar dermatolog în cadrul clinicilor Biomedica şi Bioderm din Bucureşti.

Cicatrice arsură - Arsurile produc toxine ce îmbolnăvesc plămânii şi rinichii

Pe lângă rolul de protecţie a întregului organism,pielea contribuie la echilibrul imun. Astfel,orice traumatizare,ca scărpinatul îndelung,juliturile,zdrobirile,arsurile prin factori chimici (cum ar fi sodă caustică) sau factori fizici (foc,soare,apă fiartă,ulei încins) tulbură echilibrul întregului organism.

„De acum,factori străini de organism (microbi,toxine,alergeni) pot pătrunde în interior şi,pe de altă parte,structuri proprii ale organismului se pierd spre exterior (sânge,proteine etc);în plus,se pierd mecanisme de apărare locale. Cu cât arsurile sunt mai extinse şi mai adânci,cu atât dezechilibrul intern e mai mare,fiind necesare,în condiţii de reanimare,reechilibrarea hidrică,cu sânge,calorică,că şi “spălarea” de toxinele de arsură care se absorb şi intoxică plămânii,rinichii,etc.”,explică Dr. Dorina Giurcaneanu.

Structura aluniţelor,modificată de arsuri

- Arsurile pe suprafeţe mai mici şi mai puţin adânci nu pun în pericol viaţa pacienţilor,dar local pot lăsa cicatrici. Pe lângă faptul că acestea sunt inestetice,cicatricile pot limita mişcarea pe segmentele afectate,pot „prinde” tendoane,pot afecta circulaţia în zona respectivă,pot atinge aluniţe care îşi vor modifică structura,pot afecta sensibilitatea tactilă,pot afecta transpiraţia,părul,unghiile etc. În plus,este dificil de prevăzut ce se va întâmpla în timp cu aceste zone.

Cicatrice arsură - Laserele de ultima generaţie contribuie la o cicatrizare estetică

Medicul are întotdeauna grijă să vindece o arsură cu o cicatrice minimă. Cicatricea depinde de profunzimea arsurii,dar şi de „moştenirea” unui teren predispus la fibroză. „Vindecarea durează de la 10 zile,în cazuri superficiale,până la 1-2 luni (sau mai mult),în cazul leziunilor adânci. Pentru a depăşi această etapă,avem la dispoziţie mai multe tehnici,adaptate fiecărei situaţii în parte. În plus,se cunoaşte faptul că o cicatrice se definitivează lent,în 2-6-chiar 24 luni (deşi închiderea rănii este de mult timp terminată)”,adaugă medicul dermatolog Dorina Giurcaneanu.

În tot acest timp,medicul urmăreşte modul în care se formează  o cicatrice  (pentru a evita formele complicate de cicatrice) şi poate dirija modelarea ei prin pansamente speciale,creme,fizioterapie sau terapii cu lasere de ultimă generaţie. Nu trebuie uitate nici aluniţele. „După vindecare,pacientul trebuie urmărit periodic pentru a observa aluniţe care se modifica sau apariţia altor leziuni suspecte de malignitate”,mai spune medicul.

Cicatrice arsură - De asemenea,expunerea repetată la soare poate provoca  leziuni la fel ca oricare alt tip de arsură cutanată:fibrozare,apariţia de leziuni maligne (cancerigene),uzură cutanată.

Ce e de făcut pentru evitarea cicatricilor urâte?

Pentru ca o persoană să nu rămână cu semne urâte după o arsură este necesar ca pansamentele umede,grase,sau cele cu colagen care blochează formarea de colagen propriu în exces,să fie urmărite de un specialist. Dacă în final au rezultat,  totuşi,cicatrici urâte,dure,groase,există posibilităţi de ameliorare prin creme,sau lasere bine coordonate. „Sunt însă tratamente care necesită timp şi răbdare pentru a obţine evoluţia bună. Evident e mai uşor cu leziunile mici”,susţine medicul Dorina Giurcaneanu.

Persoanele cu arsuri mai uşoare au nevoie în continuare de consult de specialitate dermatologic,cu dermatoscopie digitală care permite urmărirea pe termen lung a segmentului de piele afectat în privinţa aluniţelor sau a oricăror modificări ce ar sugera leziuni suspecte de malignitate. „Pentru cicatricile mai groase,există lasere folosite etapizat care subţiază stratul gros cicatriceal,lăsându-l acceptabil din punct de vedere cosmetic şi funcţional. Se evita astfel neplăcerile legate de cicatrici inextensibile. Unde este posibil,excizia cicatricilor hipertrofice se poate face în servicii de chirurgie plastică”,adaugă dermatologul.

Cicatrice arsură - Topul factorilor care afectează pielea

Există mulţi factori care agresează pielea. Dintre aceştia,arsurile chimice (cu acizi sau baze),iradierile medicale,accidentale sau solare,substanţele alergogene  modifică reactivitatea pielii. În acelaşi fel afectează pielea şi infecţiile,clorul din apa cea de toate zilele,substanţele

,cum sunt gudroanele,asfaltul,uleiurile de motor,cu care lucrează anumite grupuri de populaţie.

„Contactul cu aceste substanţe ar trebui evitate,mai ales că e simplu să porţi uniformă de protecţie la serviciu. Recomandăm protecţie solarara şi controale dermatologice,în cazul iradierii solare,emoliere cutanată,pentru cei care au piele uscată s.a.m.d. Dermatologul va şti să vă îndrume pentru a avea o piele cât e posibil de frumoasă”,conchide Dr. Dorina Giurcaneanu.

Cele mai bune remedii pentru arsurile solare