Daniel Buzdugan a fost de 4 ori la Muntele Athos: „Am văzut multe locuri în lumea asta, dar nicăieri nu mă simt la fel de bine ca la greci“
De ani buni, celebrul realizator de programe radio şi prezentator de evenimente îşi reîncarcă bateriile la vecinii din sud, într-un loc în care a găsit oameni pe potriva sufletului lui, o bucurie autentică, dar şi un altar al credinţei, ca nicăieri. Lucruri care, spune matinalul de la Radio ZU, sunt cele care contează, care-l fericesc, care rămân.
Este de două decenii în radio şi tot nu ne-am plictisit de (şi cu) el. Care este secretul succesului pe care îl are Daniel Buzdugan orice ar face? Îndrăgitul om de radio spune că totul se datorează: „Bucuriei de-a lucra în echipă, de-a mă vedea în fiecare dimineaţă cu oameni dragi… E ca şi cum ai veni la grădiniţă sau într-o gaşcă mişto, pentru că în fiecare dimineaţă e altceva, nu e o rutină, niciunul dintre noi nu ştie ce se va întâmpla în ziua aceea. E bucuria de-a împărtăşi cu ceilalţi şi cred că ăsta e şi secretul lumii: comunicarea. De multe ori mergem prin ţări din sudul Europei, unde vedem oameni stând pe la porţi, pe la taverne, că se adună seara şi beau ceva sau mănâncă ceva împreună şi asta le dă sănătate. Faptul că te vezi cu nişte oameni îţi dă şi sănătate. Faptul că stai şi povesteşti te încarcă de energie. Însăşi meseria asta pe care o facem noi îţi dă sănătate‟.
Te-a îmbătat vreodată succesul sau ai fost mereu ponderat?
Am avut parte de oameni care ne-au învăţat să fim cu picioarele pe pământ, chiar dacă am făcut o facultate de teatru şi, lucrând în radio, în televiziune, poţi, la un moment dat, să te îmbeţi cu ideea că eşti cineva. Da, poţi fii un om cunoscut de toată lumea, dar trebuie să fii un om cald, normal, comunicativ. Ăsta e cel mai frumos lucru, să poţi vorbi şi cu oameni care au terminat nu ştiu câte şcoli, care fac nu ştiu afaceri sau care sunt super importanţi, dar să poţi sta de vorbă şi cu oameni simpli. Eu, de cele mai multe ori, mă simt mult mai bine în prezenţa oamenilor simpli. Mă mai plimb cu bicicleta prin satele din jurul Bucureştiului şi mă opresc la câte o crâşmă să povestesc cu ei. Şi mă simt foarte bine, pentru că oamenii ăia sunt reali, râzi cu ei, se bucură. Trebuie să ne simţim bine împreună, nu să ne analizăm şi să ne punem etichete.
Ce-ţi este Mihai Morar după atâţia ani: partener, prieten, frate?
Mihai e omul care a reuşit să stea cu mine, cel căruia trebuie să-i mulţumesc că am reuşit să facem una dintre cele mai frumoase echipe din România – dar nu doar o echipă de radio, ci o echipă de suflet. Noi n-am făcut concedii împreună, n-am avut multe interacţiuni personale în afara radioului, pentru că nu mai era timp. Plecam aşa de mult prin ţară şi aveam atât de multe evenimente şi proiecte de făcut împreună, încât dacă am fi stat împreună şi în timpul nostru liber, nu mai aveam vreme de copii şi de viaţa personală. Dar e omul căruia trebuie să-i mulţumesc că a ales să facă parte din echipa asta, Buzdu şi Morar, şi e mare lucru.
Dacă nu ai fi ajuns să faci radio, ce crezi că ţi s-ar mai fi potrivit?
Probabil că aş fi făcut teatru, m-aş fi plimbat dintr-un oraş în altul, dintr-un teatru în altul…
Povesteai, într-un podcast, despre copilăria ta liberă, plină de diverse aventuri şi experimente sociale. Cum arată copilăria fetei şi a băiatului tău?
Copiii mei nu au o copilărie cu mult diferită de a mea, pentru că eu merg des cu ei prin pădure, cu bicicletele, să ne bălăcim… Facem toate nebuniile pe care le făceam eu pe vremuri. O problemă ar fi telefoanele şi gadget-urile, dar cu vigilenţă se poate rezolva şi treaba asta.
În tot iureşul din viaţa ta, ce te-a făcut să devii mai apropiat de credinţă?
Eu aveam asta în educaţia primită din familie, dar, la un moment dat, când am trecut prin situaţii supărătoare, m-am întors către rugăciune. Parcă o voce interioară îmi spunea: „Eşti creştin, ce trebuie să facă un creştin? Să fie bun, să ierte, să se roage, să ajute şi să facă orice depinde de el. Ce nu mai depinde de el, să lase cu răbdare şi cu rugăciune, că Dumnezeu va avea grijă să rezolve situaţia respectivă“. Şi, citind Psalmii lui David, am găsit acolo un lucru extraordinar, că pacea e mult mai importantă decât dreptatea. Şi sfătuiesc pe toată lumea să aplice lucrul ăsta, că mulţi au situaţii încâlcite, pe care vor să le rezolve prin avocaţi, prin tribunale, dar să se gândească bine înainte de a merge drumul ăsta, pentru că durează câţiva ani, timp în care pacea ta este anulată. Şi atunci mai bine vezi dacă poţi lăsa de la tine, dacă poţi ierta, ca să te poţi bucura în continuare de viaţă, în loc să stai încordat şi să pierzi şi linişte, şi bani, şi nervi şi să ajungi să-ţi pară rău după anii consumaţi.
Crezi că întâlnirea ta cu Mihai Morar face parte tot din acel „plan‟ mare?
Absolut! Nimic nu este întâmplător şi atunci când am făcut echipă cu Mihai pentru matinal s-a datorat faptului că un coleg cu care făceam matinalul atunci se îmbolnăvise. Şi a ieşit atât de frumoasă emisiunea cu Mihai, încât şeful nostru a zis că asta e formula câştigătoare! Şi de atunci, de fiecare dată când lipsesc de la radio, revin cu emoţie, zic: „Bă, nu-i găsească lui Morar un partener mai bun decât mine!“. (râde)
Ai fost de 4 ori la Muntele Athos. Ce te face să reîntorci acolo?
Pacea dumnezeiască, pe care n-o găseşti în altă parte. Prima dată, am ajuns extenuat după zile de filmări, după evenimente de prezentat, după o noapte în care am călătorit de la Bucureşti la Muntele Athos cu un prieten şi fiii noştri, iar băieţelului lui i s-a făcut rău de la serpentine… Dar când am ajuns acolo, totul s-a calmat şi mi-am dat seama că ai nevoie de foarte puţin pentru a fi fericit. Ai nevoie, în primul rând, de pacea sufletească pe care ţi-o oferă un loc ca ăsta, de puţină mâncare – acolo se mănâncă doar de două ori pe zi, fără carne, fără lapte, dar spiritul tău fiind atât de liniştit într-un loc atât de calm şi de aşezat, atunci şi consumul e mai redus. De altfel, asta e şi problema noastră, consumul. Eu compar omul cu un smartphone cu multe aplicaţii. Când ai multe aplicaţii, bateria se consumă mai rapid. Cu cât mai puţine aplicaţii, adică mai puţine gânduri, cu atât eşti mai fericit. Trebuie să înţelegem că nu putem rezolva totul, trebuie să ne acceptăm şi eşecurile, să învăţăm din ele şi să nu disperăm, să înţelegem că asta a fost voia lui Dumnezeu. Pentru că El are planul Lui, care nu se potriveşte cu planul nostru, uman, pământesc. Şi, chiar dacă te revolţi la început, după aceea îţi dai seama că aşa cum a ales El a fost mai bine pentru tine.
Dar atracţia incredibilă pentru Grecia când s-a produs? Ce te atrage acolo an după an?
Citeam tot felul de cărţi despre Grecia şi credeam că cei care le-au scris exagerează cu nişte lucruri, dar când am ajuns şi eu în Grecia am avut sentimentul că e o altfel de lumină acolo decât în restul lumii. Îmi plac foarte mult oamenii – cu care m-am împrietenit fără să ştie cine sunt. Îmi place că ei nu se plâng niciodată, aşa cum facem noi, care ne consumăm cu lucruri care nu merită, iar celor care merită le acordăm doar 1% importanţă. Ei sunt altfel, se bucură şi au o bucurie autentică. Asta mă face să mă reîntorc, felul lor de-a te primi, de-a se bucura cu tine, de-a te face să te simţi unul de-al lor.
Vara asta unde vei merge?
Tot acolo! Multă lume mă întreabă: „Dar nu te-ai săturat?“. Nu, nu m-am săturat, că mă simt ca acasă şi acolo sunt oamenii pe care îi ştiu din timpul facultăţii, care au făcut facultatea la Iaşi şi acum sunt profesori sau directori de spitale acolo, sunt foşti colegi ai soţiei de la Stomatologie, de pe vremea când noi doi eram iubiţi, iar colegii ei erau şi prietenii mei. E o bucurie să ne revedem! Am văzut multe locuri în lumea asta, dar nicăieri nu mă simt la fel de bine ca la greci. Vara este Grecia!
@arhivă
