De ce mamele celebre au recurs la consumarea propriei placente după naştere? Hilary Duff: „A fost absolut delicioasă!‟

1 shutterstock 29199004 jpg jpeg

Indiferent că şi-au mâncat placenta sub formă comprimată, de pastile sau au amestecat-o într-o băutură pe care au luat-o la micul dejun, câteva mame celebre s-au lăudat că şi-au consumat placenta după ce au născut.

Practica oarecum recentă a consumului de placentă, numită placentofagie, a câştigat popularitate printre celebrităţi. Datorită lor, mai multe mame au adoptat-o. Mamele celebre care au fost gata să-şi mănânce propria placentă jură cu mâna pe inimă că aceasta le ajută să facă faţă problemelor obişnuite de după naştere, cum ar fi furia laptelui şi începutul anevoios al alăptării, depresia postnatală şi energia scăzută. La rândul său, comunitatea medicală nu este convinsă de beneficiile sale şi nu o recomandă oficial pentru mămici.

Hilary Duff a luat-o ca pe un smoothie

Actriţa a dat naştere celui de-al doilea copil al ei, fiica ei Violet Banks, şi a declarat că şi-a băut placenta sub forma unui smoothie. „A fost cel mai bun smoothie pe care l-am băut vreodată. Nu am avut unul asemănător de la vârsta de zece ani. Era plin de calorii, cu fructe şi absolut delicios!‟, a spus ea.

A recunoscut că a fost sceptică la început, dar, după ce a aflat că în acest mod ar putea preveni sângerarea de după naştere, şi-a dat seama că merită să încerce. După ce a făcut pasul, Duff a recunoscut că s-a simţit grozav şi că a luat restul sub formă de smoothie, spre deosebire de forma de pilule la care ar mai fi putut recurge.

Citeşte şi: Pamela Anderson, printre cele mai curajoase celebrităţi. Vedete care au născut acasă

Katherine Heigl a apelat la fitoterapeut: „Era un cowboy total care a luat o pungă de placentă!‟

Vedeta din serialul „Anatomia lui Grey‟ a colaborat cu un fitoterapeut pe tot parcursul sarcinii cu băieţelul ei Joshua, care acum are 4 ani, şi spune că, după cezariană, s-a recuperat mai repede cu ajutorul comprimatelor realizate din propria placentă. „După naştere, a venit tipul. Era un cowboy total: pălărie de cowboy, cizme de cowboy ... şi a luat o pungă de placentă!‟, a spus actriţa într-un interviu. „A uscat-o prin congelare şi a transformat-o în pastile, iar eu le-am luat.‟

Citeşte şi: Cel mai prematur copil din lume a împlinit 1 an! Avea şanse 0 de supravieţuire la 340 g, cât cântărea la naştere

Alicia Silvestone le-a considerat pastile de fericire

După ce a văzut-o pe Silverstone mestecând mâncare pentru fiul ei de un an, nimeni nu s-a mai mirat să audă că şi-a consumat propria placentă. „A venit din corpul meu, nu? Am ajuns în punctul în care soţul meu a spus: «Ţi-ai luat astăzi pastilele de fericire?» Şi am fost într-adevăr tristă când s-au terminat. M-a ajutat cu adevărat‟, a declarat actriţa.

Kim Kardashian: „Simt un val de energie‟

După ce a născut al doilea copil, în 2015, vedeta a decis să ia placentă pentru a încerca să evite depresia postpartum. „E congelată şi transformată în pastile. N-am prăjit­-o ca pe o friptură s-o mănânc aşa cum fac unii‟, a spus ea într-o postare pe reţelele sociale. „De fiecare dată când iau o pastilă, simt un val de energie şi mă simt cu adevărat sănătoasă. O recomand în totalitate oricui doreşte să încerce!‟

FOTO: Shutterstock



Recente

Heather Locklear  foto   Instagram Ava Sambora jpg
Jennifer Lopez   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
surorile Kardashian  Instagram jpg
Brad Pitt, Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
13892 jpg
Beyonce si fiica ei  foto   Profimedia jpg
Kendall Jenner la Met Gala 2026  foto   Profimedia jpg
cum gasesti echilibrul intre stiliul personal si produsele pe care le alegi jpg
Jeff Bezos  foto   Profimedia jpg
Ellen Burstyn  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Rita Wilson, Tom Hanks  foto   Profimedia jpg
digital art style yoga illustration jpg
illustrated rendering twin avatar (1) jpg
Emily Blunt  foto   Profimedia jpg
fiica actorului, Jacqueline Falk, și Peter Falk  foto   Profimedia jpg
Kris Jenner  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg