De ce nu mai rezistă căsniciile în ziua de astăzi! Secretele unei relaţii de durată

1 de ce nu mai rezista casniciile jpg jpeg

Să-ţi construieşti o relaţie de iubire solidă în ziua de astăzi este complicat, iar mulţi dintre tineri nu mai sunt pregătiţi sau dornici să-şi asume asemenea responsabilităţi.

Dacă la începutul relaţiilor oamenii sunt îndrăgostiţi şi trăiesc momente minunate, ulterior, odată cu trecerea anilor, aceştia nu mai reuşesc să păstreze pasiunea aprinsă. Ei bine, dacă te-ai întrebat de ce se întâmplă asta, îţi propunem să descoperi unde greşesc şi care sunt secretele unei relaţii de durată, mai jos: 

O căsnicie se bazează pe compromis, pe care mulţi tineri nu mai sunt dispuşi să-l facă. Astfel, să crezi că dragostea poate rezolva orice problemă e total greşit. Fiecare om are tabieturile lui, iar într-o relaţie e important să-l respecţi pe celălalt şi să oferi. Atunci când unul dintre parteneri începe să resimtă faptul că dă foarte mult şi primeşte prea puţin în schimb, este clar că relaţia este inegală, iar atunci pot să apară problemele. Aşadar, fii atentă la nevoile partenerului tău şi oferă-i ceea ce-şi doreşte. 

Odată ce aţi ales să locuiţi împreună şi să vă căsătoriţi este bine să fiţi conştienţi de ceea ce înseamnă aceste schimbări. Comunicaţi deschis, sincer şi spuneţi-vă problemele, dorinţele ori nemulţumirile. Ascunzându-le nu veţi face decât să amânaţi momentul unei discuţii aprinse. Evită să acumulezi frustrări şi vorbeşte cu partenerul tău. 

O căsnicie nu poate rezista în timp dacă nu aveţi încredere unul în celălalt şi nu vă acordaţi libertate. Fiţi sinceri, vorbiţi despre problemele care vă macină şi evident oferiţi-vă libertate. Permite-i soţului să iasă cu prietenii în oraş şi nu te neglija. Ieşi şi tu cu prietenele tale şi petrece timp departe de el. Aceste momente vă vor permite să vi se facă dor unul de celălalt şi să vă apropie. 

Nu neglijaţi viaţa intimă

O sursă de nemulţumire în cuplu pot fi partidele de amor, aşa că nu-i ignora nevoile, întrucât acest lucru vă poate distruge relaţia. Evident, nu ignoraţi momentele de romantism şi flirturile mici. Uneori, acestea pot face minuni în situaţii dificile şi vă vor aminti că încă mai există sentimente între voi. 



Recente

Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg
bărbat în boxeri  foto   Shutterstock jpg
Singur de Sarbatori  Aaa atragi dragostea  Sursa foto shutterstock 157161779 jpg
relatie jpg
test, relatie, cuplu jpg
shutterstock 2014844981 jpg
woman 228178 1280 jpg