Detalii neştiute din trecutul lui Cătălin Măruţă: ”Locuiam într-un cămin de nefamilişti şi împărţeam pliante publicitare!”
Cătălin Măruţă se bucură de o carieră de succes în televiziune şi are o familie frumoasă, însă înainte de a ajunge celebru, el a împărţit pliante publicitare în studenţie din dorinţa de a face bani.
În cadrul unui interviu, Cătălin Măruţă a dezvăluit că a stat în cămine de nefamilişti în studenţie şi a avut numeroase joburi sezoniere pentru a face bani.
“Am venit la Bucureşti, la facultate, şi am avut de înfruntat un lung şir de peripeţii neprevăzute. Până să ajung să am propria garsonieră, primii ani am stat cu chirie, împreună cu un prieten, tot student, într-o cămăruţă la un cămin de nefamilişti din Vitan, aproape de Bobocica. Tata, magistrat respectat acasă, la Târgu Jiu, s-a supărat teribil că nu am dat examen la Facultatea de Drept, la Stat, aşa cum a făcut el. Dar aşa aveam mai mult timp, aşa acceptam orice job care să-mi susţină independenţa. De pildă, Bucureştiul l-am descoperit călătorind cu metroul. Mă duceam în diverse locuri din oraş să distribui pliante publicitare, ba chiar am făcut campanie electorală pentru o alianţă politică. Împărţeam fluturaşi oamenilor pe stradă de dimineaţa până seara. Până să ajung la televiziune, am avut multe joburi sezoniere, vreo cinci”, îşi aduce aminte Cătălin de perioada de sfârşit a anilor 90, perioadă când, în weekenduri, punea muzică la discoteca unui prieten.
“Făcusem un pic de radio la Târgu Jiu şi era floare la ureche să jonglez cu muzica, cum s-ar zice astăzi, său fiu DJ. Îmi ieşea ciubuc frumuşel în bancnote, toate mototolite, primite discret. Dădeam dedicaţii între piese la acel discobar din fostul «Circ al foamei», cum i se spunea în folclorul urban pe atunci, la Unirii”, adaugă prezentatorul PRO TV, potrivit Libertatea.ro.
Cum arată Andra în costum de baie. "Incredibil de frumoasă şi sexy"
“În ultimul an de facultate m-am angajat la un post de radio. M-am dus pentru departamentul ştiri, iar ei aveau nevoie, de fapt, de un agent vânzări. Am avut noroc, cineva lipsea în acea zi şi am dat probă direct în eter. Munca la radio m-a cucerit, mi-a plăcut mult, dar era destul de solicitantă, petreceam în redacţie întreaga zi. Ajunsesem să am multe restanţe, absenţe. Părinţii meu nu înţelegeau ce legătură are facultatea pe care am ales-o cu munca la radio, apoi la televiziune”, ne spune vedeta, 41 de ani, care a dovedit că degeaba ai noroc fără perseverenţă şi muncă.