Aşa faci faţă conflictelor la locul de muncă!

1 55793 original jpg jpeg

Este inevitabil ca între colegii de la locul de muncă să apară mici neînţelegeri din cauza diferenţelor de opinie. Iată ce trebuie să faci pentru ca un conflict să nu degenereze.

Nu lăsa loc de neînţelegeri

Ţi-a ajuns pe la urechi că un coleg s-a plâns de felul în care-ţi faci treaba? Sau,dimpotrivă,tu eşti cea care nu eşti tocmai mulţumită de modul cum s-a rezolvat o situaţie. În loc să cauţi răspunsuri în stânga şi-n dreapta,este mai bine „să pui punctul pe i“şi să vorbeşti direct cu persoana în cauză. Astfel nu-ţi vei face o idee falsă,care să adâncească eventualele resentimente.

Evită să ridici tonul la locul de muncă

Chiar dacă eşti supărată şi simţi că ţi se face o nedreptate,vorbeşte cu voce calmă. Faptul că ţipi,sau,şi mai rău,foloseşti cuvinte injurioase nu va face decât să-i enerveze pe cei din jur,iar conflictulîn loc să se aplaneze,mai mult se va adânci. Încearcă să te linişteşti,iar dacă este nevoie,fă o scurtă plimbare. În acest timp,vei putea să gândeşti problema „la rece“şi poate vei găsi o soluţie pentru a rezolva situaţia.

Abţine-te de la acuzaţii

Fără să-ţi dai seama,anumite cuvinte pot suna ca nişte acuzaţii pentru alte persoane. În loc să spui „Întotdeauna ai făcut aşa“,optează pentru „Uneori faci asta“,şi astfel nu vei mai generaliza. Persoana în cauză nu se va simţi insultată şi va fi dispusă să rezolve cât mai amiabil disputa.

Acordă dreptul la replică

Poate că tu eşti cea care are dreptate,dar trebuie să-i dai şansa şi celeilalte persoane să-şi exprime punctul de vedere şi să-ţi explice de ce a acţionat în acel fel. Chiar dacă nu eşti de acord cu decizia luată,faptul că-ţi arăţi disponibilitatea să-i asculţi pe cei din jur nu va face decât să-i încurajeze să discute mai deschis cu tine problemele apărute. În acest mod,vor fi evitate alte conflicte.

Nu devia de la subiect

De multe ori,în timpul unei discuţii mai aprinse ies la suprafaţă şi alte subiecte rămase nerezolvate din trecut.  Nu este chiar cel mai bun moment să le  lămureşti,pentru că rişti ca o simplă ceartă să degenereze într-un conflict de durată. Acest lucru nu va face decât să provoace tensiunila locul de muncă şi să îngreuneze comunicarea între colegi,întrucât fiecare va lua partea cuiva. Încearcă să rezolvi cu cât mai mult tact  neînţelegerea şi astfel vei deschide calea spre clarificarea celorlalte probleme. Dacă ai sesizat o problemă,încearcă să vii şi cu o soluţie care să împace ambele părţi.

Sfatul specialistului:Bernard Tatomir,psiholog clinician-psihoterapeut,e-mail:bernardtatomir@yahoo.com

Atunci când discuţi în contradictoriu lasă-l pe celălalt să se descarce,fără să alimentezi conflictul. Ascultă-l activ,nu-l întrerupe şi dă-i de înţeles celuilalt că i-ai reţinut nemulţumirea. O bună metodă de a evita ca cearta să continue la nesfârşit este să-i dai dreptate. Discuţia o poţi continua atunci când toată lumea s-a calmat şi îţi poţi spune punctul de vedere,într-un mod neutru,obiectiv şi separat de privitori. În evitarea conflictelor,respectul joacă un rol foarte important. Dacă nu eşti tratat cu respect de către celălalt nu cădea în aceeaşi capcană şi adoptă un comportament asemănător.Este inevitabil să nu existe şi rivalităţi într-un colectiv,dar este important este faptul că trebuie să ai mereu în vedere care este motivul conflictului şi mai ales care-ţi sunt priorităţile.

Citeşte şi:

Cum să aplanezi un conflict

Aşa rezolvi micile conflicte



Recente

Sportul zilnic fără stres cum îl faci parte din viața ta chiar și atunci când ai un program plin jpg
portrait teenage girl looking victorious jpg
6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg
three friends having 2018 party jpg
profimedia 1061300496 jpg
view snowman with winter landscape snow jpg
St stephen wiki jpg
young woman santa s hat sitting with opened book jpg