Iată cum poţi să combaţi poftele alimentare!

1 55409 original jpg jpeg

Zi de zi îţi este poftă de ciocolată, dar şi alimentele bogate în grăsimi, zahăr şi sare îţi fac cu ochiul? În timp ce mulţi nutriţionişti susţin că poftele alimentare apar din cauza deficienţelor nutritive, studiile arată că dorinţa de a consuma astfel de alimente apare, de multe ori, pe fond emoţional. Iată cum poţi să combaţi poftele alimentare!

Există câteva modalităţi prin care poţi sta cât mai departe de poftele alimentare,fără ca regimul tău alimentar zilnic să fie perturbat. Studiile arată că un somn odihnitor,evitarea alcoolului şi consumul a trei mese pe zi contribuie la reducerea poftelor.

Iată cum poţi să combaţi poftele alimentare-pofta de ciocolată:

O pătrăţică de ciocolată neagră:aceasta are mult mai mulţi antioxidanţi şi mai puţin zahăr adăugat decât ciocolata simplă sau cea cu arome. Consumă doar ciocolată cu peste 70% cacao.

Budincă de ciocolată:combină iaurt simplu grecesc cu două linguriţe de pudră de cacao. Amestecă bine şi adaugă o linguriţă de miere. Consumă acest preparat ori de câte ori îţi este poftă de ciocolată.

Iată cum poţi să combaţi poftele alimentare-pofta de ceva dulce:

Prune uscate:fructele proaspete sunt o bună opţiune,dar nu la fel de sărace în zahăr ca şi fructele uscate. Când ţi-e poftă de ceva dulce,apelează cu încredere la prunele uscate. Şi asta pentru că fibrele din prune ajută ca zahărul din sânge să tempereze pofta de dulce.

Rodii:suculente şi dulci,rodiile sunt bogate în antioxidanţi. O rodie proaspătă are şase grame de fibre şi doar 100 de calorii.

Iată cum poţi să combaţi poftele alimentare-pofta de ceva crocant:

 

Fistic:ronţăie o ceaşcă de fistic de fiecare dată când ţi-e poftă de ceva crocant. Fosticul este ambalat cu la fel de multe proteine ca şi un ou şi cu trei grame de fibre pentru 160 de calorii. Mai multe studii arată că fisticul dă senzaţia de saţietate pentru multă vreme.

Struguri şi nuci:Bucură-te de 1/4 ceaşcă de struguri şi câteva nuci pe care le amesteci cu iaurt simplu. O astfel de gustare ţine pofta de ceva crocant la distanţă şi-ţi face plinul de fibre şi de proteine.



Recente

young couple having picnic forest jpg
playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg