FOTO Cum trăieşte cel mai izolat trib din lume. Femeile sunt superbe, iar bărbaţii îşi tatuează chiar şi interiorul gurii

1 profimedia 0572856167 jpg jpeg

Expresia „la capătul lumii“ nu are un sens metaforic, ci este cât se poate de veridică atunci când vine vorba deste Insulele Marchize, aflate la 1.600 km de Tahiti. Aici trăiesc de secole locuitorii celui mai izolat trib din lume, într-un cadru feeric, neatins de civilizaţie.

Viaţa pe cele mai îndepărtate insule din lume, locuite doar băştinaşi, a fost surprinsă într-o serie de fotografii uimitoare. Aflate la aproximativ 20.000 de kilometri de România, Insulele Marchize încă şi-au păstrat nealterate peisajele uimitoare, încă neatinse de civilizaţie.

Nici măcar turiştii nu ajung aici, deoarece ei se opresc în cea mai populară destinaţie din Polinezia Franceză, adică în Tahiti. Insulele Marchize sunt locul de unde tatuajele s-au răspândit în lume.

Insulele Marchize, numite în limba franceză Îles Marquises, au primit denumirea de la navigatorul spaniol Álvaro de Mendaña, care le-a descoperit în 1595. Acesta le-a numit Insulele Marchizului de Mendoza în onoarea viceregelui de Peru, García Hurtado de Mendoza, marchiz de Cañete.

Insulele sunt „extrem de izolate“, sunt una dintre cele mai neatinse civilizaţii din lume, cu locuitori care trăiesc după aceleaşi reguli de sute de ani, fericiţi departe de tehnologie şi civilizaţie.

Tatuajele s-au răspandit în lume din aceste insule: localnicii îşi pot tatua orice parte a corpului, chiar şi interiorul nărilor şi al buzelor, iar fiecare tatuaj are o semnificaţie anume.

Localnicii nu poartă haine decât foarte rar, de fapt nici nu se pot numi haine, ci nişte ţinute foarte sumare, purtate la anumite evenimente, cum ar fi nunţile. Nu există mijloace de transport, iar bărbaţii călăresc pentru a ajunge unde doresc.

„Este o parte frumoasă a lumii şi este aproape neatinsă de lumea dezvoltată. Foarte puţini oameni au ajuns aici. Odată ce sunteţi acolo, este nevoie de mult timp pentru a vă conecta cu adevărat la insule şi la cultura băştinaşilor. Localnicii nu vorbesc nicio limbă străină, aşa că trebuie să găsiţi alte modalităţi de a comunica cu ei“, a declarat fotograful care a vizitat de câteva ori insulele şi a realizat fotografii uimitoare.

FOTO Profimedia, Shutterstock



Recente

young couple having picnic forest jpg
playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg