3 momente critice pentru inima ta

1 73213 original jpg jpeg

Cei care suferă de boli cardiovasculare au un risc crescut de a suferi atacuri de cord, însă sunt anumite momente în care probabilitatea este mai mare datorită anumitor activităţi.

Imediat după ce te-ai trezit

Explicaţia constă în faptul că în acele momente nivelul adrenalinei şi al altor hormoni de stres creşte,ceea ce duce la o tensiune arterială ridicată. Sângele este mai gros si circulă mai greu prin vene,întrucât organismul este deshidratat. Astfel,întreaga presiune este exercitată asupra inimii.

Din acest motiv este indicat să te trezeşti cât mai încet şi nu să te ridici deodată din pat. Şi câteva exerciţii uşoare de dimineaţă sunt de ajutor în aceste momente.

La început de săptămână

20% din infarcturi se produc luni dimineaţa. Se pare că oamenii sunt atât de stresaţi şi de deprimaţi că trebuie să se întoarcă la lucru,încât riscul de atac de cord creşte.

Ideal este să te relaxezi cât poţi de mult duminica,fără să leneveşti prea mult în pat,deoarece luni dimineaţa te vei trezi mai obosit,acesta fiind un alt factor de risc.

După o masă copioasă

O masă bogată în calorii poate avea un impact negativ asupra inimii tale. Grăsimile îngroaşă sângele,ceea ce-i face dificilă circulaţia prin vene şi artere.

Acest lucru predispune la formarea de cheaguri de sânge,crescând riscul de apariţie atât a atacurilor de cord,cât şi a celor cerebrale. O aspirină pe zi previne îngroşarea sângelui.



Recente

young couple having picnic forest jpg
playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg