Care mezeluri sunt mai sănătoase

1 jpeg

Deşi nu sunt deloc sănătoase, mezelurile au un gust care ne face să le punem în coşul de cumpărături la fiecare vizită într-un supermarket. Specialiştii sunt de părere că aceste alimente ar trebui să se regăsească cât mai rar pe lista noastră de cumpărături.

Dacă totuşi optăm să avem pe masă crenvurşti,jambon de curcan ori şuncă presată sau orice alt mezel,este indicat să avem în vedere câteva sfaturi care ne vor ajuta să le alegem pe cele cât mai proaspete şi mai puţin dăunătoare pentru organism. Iată care mezeluri sunt mai sănătoase!

Atunci când cumpăraţi mezeluri,primul lucru pe care ar trebui să-l aveţi în vedere este culoarea acestora.

Iată care mezeluri sunt mai sănătoase

Zăriţi pe rafturile din supermarket crenvurştii rozalii,din piept de pui (cel puţin aşa scrie pe eticheta lor). Deşi e aproape imposibil să le rezistaţi,trebuie să ştiţi că aceştia sunt cei mai dăunători pentru organism.

Deşi au o culoarea vie,nu aşa ar trebui să arate nişte crenvurşti. Trebuie să-i alegeţi pe cei care au culoarea cât mai apropiată cu pieptul de pui. Ocoliţi mezelurile care sunt mai colorate şi plac ochiului. E clar că aceştia sunt plini de substanţe dubioase. Printre mezelurile care sunt mai sănătoase se numără cele care au culoare naturală.



Recente

young couple having picnic forest jpg
playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg