Câtă cafea este bine să bem?

1 70319 original jpg jpeg

Potrivit studiilor, iubitorii de cafea au riscuri mai mici de a face o serie de boli. Totuşi, nu s-a demonstrat o legătură clară, de tip cauză-efect, între consumul de cafea şi aceste afecţiuni. Iar cantităţile de licoare responsabile de beneficii sunt uşor intimidante.

Multe dintre concluziile cercetătorilor privind beneficiile cafelei au fost trase pe baza studiilor realizate în laborator pe cobai,iar altele pe baza răspunsurilor participanţilor la studii. Este posibil ca,în cazul acestor persoane,efectele pozitive să ţină şi de alte obiceiuri de viaţă,şi nu doar de consumul de cafea.

Cheia este moderaţiaPotrivit cercetătorilor de la Universitatea „Harvard”,pentru a avea efecte benefice,cafeaua trebuie consumată cu moderaţie,iar prin acest termen ei înţeleg 500 ml de cafea pe zi! Medicii gastroenterologi sunt însă mai ponderaţi. Ei spun că şi cantităţile mici de cafea pot pune probleme celor care suferă de afecţiuni gastrice,precum gastrita,refluxul gastroesofagian sau ulcerul gastro-duodenal. În cazul acestor persoane,licoarea este interzisă. Cafeaua poate dăuna şi celor care suferă de aritmii cardiace,putând duce la palpitaţii.

Citeşte mai multe pe clicksanatate.ro.



Recente

woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg