Ce este vertijul?

tipuri de nevralgii jpeg

Uneori simţi că se învârte pământul cu tine de parcă ai fi într-un carusel? Nu te alarma, căci nu e om care să nu fi suferit, măcar o dată, din cauza unei ameţeli.

Studiile afirmă că unul din trei pacienţi suferă de ameţeli,adică,în termeni medicali,de vertijuri. Acesta poate apărea ca o problemă de moment,de sine stătătoare,sau poate ascunde boli mai grave. Dacă ameţelile puternice persistă mai mult de două-trei zile,atunci e bine să faci un control mai amănunţit. Împreună cu un neurolog sau un specialist O.R.L. vei putea stabili cauza şi un tratamentul corespunzător. Află mai multe despre vertij de la doctor primar neurolog Stanciu Marcelina.

Cum se manifestă

“70 la sută dintre pacienţii care vin la consultaţii acuză ameţeli. Este un fenomen destul de des întâlnit mai ales la persoanele de vârstă medie şi înaintată. De cele mai multe ori,e posibil ca pacienţii să sufere de vertij şi să nu aibă clinic nimic”,precizează neurologul. Când vertijul este însoţit de vărsături,transpiraţie,paloarea feţei,dureri de cap şi de nepuţinţa de a mai sta în picioare,examenul neurologic complet este obligatoriu.

Ce analize indică doctorul

În funcţie de consultul medicului specialist şi de afecţiune,“dacă se găsesc semne neurologice modificate,investigaţiile se continuă cu un RMN cerebral,ecografie de carotidă şi un examen ORL,deoarece la nivelul urechii interne sunt senzorii specializaţi pentru echilibru”,precizează Stanciu Marcelina.

Vremea caniculară,o cauză posibilă

Petrecerea mai multor ore în soare şi activitatea fizică în exces îţi pot deshidrata creierul. Mai mult,bătrânii şi copiii sunt cei mai expuşi riscului de a se deshidrata. “Atunci când nu bem cei doi litrii de apă pe zi şi nu consumăm multe fructe şi legume proaspete,creierul se poate deshidrata şi astfel pot apărea aceste ameţeli”,explică Stanciu Marcelina.

Tulburări ale urechii interne

Specialiştii afirmă ca,de regulă,vertijurile pot fi determinate de infecţii şi alte afecţiuni benigne ale urechii interne.  În acest caz,senzaţia de ameţeală poate dura cel mult patru săptămâni,timp în care,anumite mişcări bruşte ale capului sau unele poziţii incomode din timpul somnului pot provoca vertijuri.

Când tensiunea scade brusc

“Recomand ca vârstnicii cu probleme de tensiune să nu se să se ridice brusc din pat”,spune neurolog Stanciu Marcelina. Când tensiunea e mai mică de 10 atunci poate apărea,preţ de câteva secunde,senzaţia de vertij. În cazul unei crize de hipotensiune trebuie să te întinzi la orizontală,să eviţi mişcările bruşte şi să nu stai picior peste picior. Totodată e bine să consulţi un doctor pentru a exclude posibilitatea unei anemii sau a lipsei de calciu.

Problemele de vedere

Anumite tulburări de vedere te pot împiedica să aproximezi corect distanţele atunci când mergi şi de aceea poate apărea senzaţia de nesiguranţă şi de ameţeală. Tot acestea mai pot crea disconfort şi vertij atunci când călătoreşti şi ai rău de maşină. În acest caz e bine să faci un consult oftalmologic,pentru a vedea dacă vei avea nevoie de ochelari sau doar de lentile noi. În cazul răului de maşină este bine să priveşti într-un punct fix pe parcursul călătoriei.

Spondiloza cervicală

Această boală poate afecta centrii de echilibru ai creierului.  În anumite condiţii,la mişcările capului şi gâtului cel puţin una dintre arterele cerebrale poate fi comprimată tranzitoriu. Astfel,cantitatea  de sânge care iriga organele de auz şi echilibru se micşorează şi apar ameţelile.



Recente

shutterstock 2395327839 jpg
Ce profesie ti se potriveste in functie de modul in care iti incrucisezi bratele  Sursa foto shutterstock 2462734087 jpg
Gaselnita care te ajuta sa alegi un filtru de ulei singura fara ajutor masculin (1) jpg
Ce trebuie sa stii despre Lasata secului  Sursa foto shutterstock 2253537285 jpg
shutterstock 1458528509 jpg
shutterstock 2530319391 jpg
shutterstock 690061417 jpg
Sfintii Mihail si Gavriil  Sursa foto Doxologia jpg
shutterstock 1703969782 jpg
Memoria iti joaca feste  Nu sari peste acest pas din rutina de dimineata  Sursa foto shutterstock 283065242 jpg
Iluzie optica  Ai o gandire rationala sau emotionala  Sursa foto mia yilin TikTok jpg
shutterstock 2445908607 jpg
Semne prin care corpul iti cere o pauza  Sursa foto shutterstock 2199052579 jpg
shutterstock 2427040417 jpg
shutterstock 1469273255 jpg
Test  Cat de empatic esti  Sursa foto shutterstock 304371794 jpg
shutterstock 2459079871 jpg
credit online rapid buget strategii financiare jpg
Secretele celor care isi pastreaza calmul  Sursa foto shutterstock 2249785429 jpg
Semne ca ai un IQ peste medie  Sursa foto shutterstock 2230643979 jpg