Ce se întâmplă în corpul tău când sari peste masa de dimineaţă

oboseala jpeg

Micul dejun este cea mai importantă masă a zilei din mai multe motive. Dacă obişnuieşti să nu mănânci dimineaţa, iată de ce ar trebui să-ţi schimbi acest obicei.

Dacă nu mănânci până la ora prânzului,în organism au loc o serie de procese,pe care le resimţi atât la nivel fizic,cât şi psihic.Mai întâi,nivelul zahărului din sânge scade,ceea ce înseamnă că toate organele vitale sunt afectate. Odată cu scaderea glicemiei,vei acuza o stare de oboseală sau epuizare fizică,metabolismul încetineşte,iar creierul trece şi el prin transformări care îţi afectează sarcinile zilnice.„Dacă organismul tău nu dispune de alimente la primele ore ale zilei,funcţiile creierului se modifică în sens negativ. O persoană care obişnuieşte să sară peste masa de dimineaţă,este mult mai irascibilă şi predispusă la schimbări ale stării de spirit,iar puterea de concentrare şi memoria scad sub nivelul minim”,potrivit specialistului în nutriţie,Maggie Moon.Imediat ce începi să mănânci,corpul începe să-şi revină,însă doar pentru o perioadă scurtă de timp. Dacă eviţi să iei masa de dimineaţă zi de zi,poţi ajunge să suferi de probleme metabolice grave şi să ai fluctuaţii mari ale glicemiei.

Cu timpul,însă,organismul tău poate deveni vulnerabil în faţa bacteriilor şi virusurilor ce declanşează afecţiuni periculoase.



Recente

woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg