Combinaţii alimentare de evitat. Greşeli pe care le facem des

1 63855 original jpg jpeg

Oamenii mănâncă tot ce le vine la îndemână, fără să se întrebe de valorile nutriţionale ale alimentelor sau cum pot dăuna alimentele în combinaţii periculoase.

De cele mai multe ori,după masă,ne ridicăm foarte plini,balonaţi şi cu alte stări ciudate. Şi apoi ne consolăm cu faptul că putem lua un medicament care să ne facă să ne simţim mai bine. Iar organismul suferă de fiecare dată când facem combinaţii nesănătoase şi tratăm cu medicamente.

De aceea,pentru a mări capacitatea sistemului digestiv,plante medicinale ca ginseng şi genţiana,îmbunătăţesc puterea de asimilare a elementelor nutritive dintr-un aliment,astfel ajutând digestia.Una din combinaţiile dezastruoase,pe care le facem foarte des la micul dejun este omleta cu şuncă,salam sau bacon. Iar cei care folosesc şi brânză,trebuie să ştie că este un adevărat chin pentru stomac şi vezică biliară. Omleta oricum nu este o mâncare prea benefică,iar combinaţiile sunt foarte grele pentru organism. Salata mediteraneeană poate fi o alternativă excelentă dimineaţa,deci aveţi încredere în legume,seminţe crude,busuioc,oţet,ulei extravirgin de măsline,brânză şi ouă în cantităţi egale.

Combinaţii alimentare de evitat – pastele cu carne sau brânză şi caşcaval

Pastele cu carne sau brânză şi caşcaval sunt şi ele combinaţii făcute foarte des,dar printre cele mai periculoase. Este o mâncare foarte bogată în proteine şi carbohidraţi,iar acest lucru înseamnă o digestie lungă,incompletă şi de cele mai multe ori ineficientă. Folosiţi paste integrale,ananas crud şi sosuri iute,care să ajute la digestie şi să asimilaţi substanţe nutritive.

Citeşte mai multe pe clicksanatate.ro.



Recente

young couple having picnic forest jpg
playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg