Dansul – mai mult decât o activitate plăcută

1 68445 original jpg jpeg

Celor cărora le place să danseze trebuie să afle că ei îşi fac o lume mai bună. Dansul este mai mult decât o activitate plăcută pe care o experimentezi cu prietenii sau iubitul. Este cel care are capacitatea de a îmbunătăţi funcţiile creierului.

Iată ce se întâmplă în creier când dansăm:

Stimulează neuroplasticitatea

Neuroplasticitatea este capacitatea creierului de a se schimba sub influenţa învăţării. Un studiu condus de Colegiul de Medicină „Albert Eistein” din New York City,realizat pe o perioadă de 21 de ani,a vizat persoanele de până în 75 de ani şi peste. Cercetătorii au măsurat acuitatea mentală de îmbătrânire prin monitorizarea ratelor de demenţă.Scopul studiului a fost de a afla dacă orice activitate fizică sau cognitivă de agrement are efect asupra acuităţii mentale. Studiul a arătat că unele activităţi cognitive influenţează acuitatea mentală,dar aproape niciuna fizică. Singura excepţie a fost dansul în mod frecvent,care reduce riscul de a dezvolta demenţă cu 76 %.„Persoanele care dansează în mod regulat au o mai mare rezervă cognitivă şi o complexitate crescută a sinapselor neuronale”,a explicat neurologul dr. Robert Katzman. Paşii de dans reduc riscul de a dezvolta demenţă,îmbunătăţind calităţile neuronale. În acest fel creierul lucrează continuu,lucru care ajută neuroplasticitatea.

Sporeşte inteligenţa

Relaţia stimul-răspuns este automată. În cazul în care răspunsul nostru la o anumită situaţie este automat,atunci este în general acceptat că inteligenţa este implicată. Când creierul evaluează diferite răspunsuri rezonabile şi alege în mod deliberat un răspuns,procesul este considerat a fi inteligent. Jean Piaget a afirmat că inteligenţa este ceea ce folosim atunci când nu ştim ce să facem.

Esenţa inteligenţei este luarea de decizii. Pentru a îmbunătăţi acuitatea mentală,cel mai bine este să ne implicăm într-o activitate care necesită fracţiune de secundă,procesul de luare a deciziilor rapide. Dansul este un exemplu de activitate rapidă,care necesită luarea în ritm rapid a deciziilor. Este nevoie de răspunsuri  instantanee la întrebări:Când trebuie să schimbi poziţia corpului? Cum să reacţionezi la mişcările partenerului? Dansul este un mod excelent de a menţine şi spori inteligenţa.

Încetineşte îmbătrânirea şi sporeşte memoria

Dr. Katzman crede că sinapsele noastre neuronale sunt cele mai complexe. El spune că trebuie să facem tot ce putem pentru a crea noi căi neuronale,iar dansul este o modalitate foarte bună.

Pe măsură ce îmbătrânim,celulele creierului mor şi sinapsele devin mai slabe. Numele persoanelor devin mai greu de reţinut pentru că există doar o singură cale neuronală,care ne conduce la aceste informaţii stocate.

În cazul în care lucrezi la a învăţa lucruri noi,cum este dansul,se poate lucra pe construirea de rute mentale diferite şi pe mai multe căi. Aşa că,dacă o cale se pierde cu înaintarea în vârstă,ai o cale alternativă pe care o poţi folosi pentru a avea acces la informaţiile şi amintirile stocate.

este că dansul este o modalitate foarte bună de a menţine şi îmbunătăţi multe dintre funcţiile creierului. Dansul poate creşte conectivitatea neuronală deoarece integrează mai multe funcţii ale creierului dintr-o dată:raţional,muzical,kinestezic şi emoţional. Această conectivitatea neuronală crescută aduce beneficii asupra creierului atunci când înaintezi în vârstă. Aşa că,dansează cât mai des.



Recente

woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg