Gustări dietetice de toamnă

1 73343 original jpg jpeg

Ştiai că există mâncăruri foarte gustoase care nu îngraşă, dar care îţi permit să-ţi păstrezi şi un tonus excelent? Dovleceii, brânza şi peştele sunt doar câteva dintre ele.

Şi mai trebuie să ţii cont de un sfat:la micul dejun poţi mânca aproape tot ce-ţi pofteşte inima,alimentele pe care ar trebui să le ocoleşti fiind cerealele cu lapte,mierea şi untul,căci au foarte multe calorii.

Dovleceii,deliciile toamnei

Pentru prânz poţi alege să găteşti dovlecei cu fasole verde. Ai nevoie de 400 g de dovlecei (de 400 g de păstăi,de două linguriţe de ulei de măsline şi de 200 g de brânză slabă de vacă. Fierbi la abur dovleceii tocaţi mărunt,cu fasolea şi uleiul de măsline,timp de 10 minute. Apoi presari brânza şi le mai laşi la cuptor 20 de minute.

O altă alegere delicoasă,care are sub 500 de calorii,sunt macaroanele cu brânză. Ai nevoie de 150 g de macaroane,de două roşii,de 50 g de brânză de vacă,de doi căţei de usturoi şi de o lingură de ulei de măsline. Pui macaroanele la fiert timp de 20 de minute,le treci printr-un jet de apă rece şi le amesteci cu roşiile,cu uleiul şi cu usturoiul. La sfârşit nu ai trebuie decât să presari brânză.

Pui,ideal la cină

Un piept de pui cu spanac,care se obţine din 150 g de piept de pui (213 calorii),din 100 g de brânză de capră (160 de calorii),din două căpăţâni de usturoi,din 100 g de spanac (75 de calorii) şi o linguriţă de ulei de măsline,este numai bun pentru cină. Fierbi spanacul,după care-l striveşti şi-l amesteci cu usturoiul tocat şi cu uleiul de măsline. Între timp,fierbi pieptul de pui,după care-l tai bucăţele. Apoi îl pui la cuptor cu spanacul,timp de 12 minute. La final,razi brânza pe deasupra.

O altă alegere poate fi conopida. Ai nevoie de 600 g de conopidă,de două cepe,de două roşii,de sare,piper şi de ulei. Conopida se fierbe în apa cu sare,iar ceapa se toacă şi se căleşte în ulei. Roşiile se toacă mărunt şi se pun peste ceapă,apoi se adaugă mărarul. Se pune şi conopida şi se lasă la foc domol până scade.

Orezul cu ciuperci,sărac în calorii

Un fel de mâncare care nu îngraşă este şi orezul cu ciuperci. Ai nevoie de 100 g de orez,de 200 g de ciuperci,de o ceapă,de un morcov,de sare şi piper (după gust),de o roşie şi de ulei. Toci ceapa şi o pui la călit cu morcovul,apoi adaugi orezul. Le mai laşi trei-patru minute,apoi pui o cană cu apă şi adaugi ciupercile şi roşiile. Mai laşi zece minute,la foc mic.

Fructele,cele mai bune la desert

Pentru desert poţi alege un măr. Pe lângă faptul că este foarte gustos,îţi protejează şi imuniatea. La fel de indicate sunt şi perele. Un studiu al unui grup de cercetători din Rio de Janeiro,Brazilia,a descoperit că perele ajută la slăbit datorită conţinutului de fibre. Astfel,femeile care în timpul curei de slăbire au mâncat pere,au reuşit să slăbească mai uşor.



Recente

Top 5 factori de luat in considerare in alegerea dintre un imprumut si un card de credit jpg
Sportul zilnic fără stres cum îl faci parte din viața ta chiar și atunci când ai un program plin jpg
portrait teenage girl looking victorious jpg
6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg
three friends having 2018 party jpg
profimedia 1061300496 jpg
view snowman with winter landscape snow jpg
St stephen wiki jpg