Obezitatea, o problemă mondială

1 70591 original jpg jpeg

Aproape 2,1 miliarde de persoane - respectiv 30% din populaţia mondială -, din care peste 62% provin din ţările în curs de dezvoltare, sunt supraponderale sau suferă de obezitate, conform unui studiu american, publicat joi.

„Obezitatea este o problemă care afectează pe toată lumea,indiferent de vârstă sau venituri,oriunde în lume", a declarat Christopher Murray, directorul Institutului de evaluare a sănătăţii de la Universitatea din Washington, care a analizat datele obţinute din 188 de ţări.Între 1980 şi 2013, proporţia persoanelor cu un indice de masă corporală (IMC) de peste 25 de puncte - limita dincolo de care oamenii sunt consideraţi supraponderali - a trecut, la nivel mondial, de la 28,8% la 36,9% în cazul bărbaţilor şi de la 29,8% la 38% în cazul femeilor, conform studiului publicat în revista medicală The Lancet, din Marea Britanie.Indicele de masă corporală este raportul dintre greutatea exprimată în kilograme şi pătratul înălţimii. Un indice de peste 30 de puncte este considerat un simptom al obezităţii, în cazul adulţilor. Adultul care are un indice situat între 25 şi 30 este considerat supraponderal.În rândul ţărilor dezvoltate, Statele Unite, Marea Britanie şi Australia ocupă primele locuri în privinţa numărului de persoane cu vârsta de peste 20 de ani obeze sau supraponderale, cu o proporţie de peste 60%.

Află de AICI care sunt ţările care au cele mai multe persoane obeze.



Recente

young couple having picnic forest jpg
playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg