Obezitatea va putea fi tratată printr-un vaccin

1 67791 original jpg jpeg

În curând, persoanele obeze vor putea scăpa de kilogramele în exces cu o singură injecţie. Vaccinurilor cu somatostatină s-au dovedit a fi eficiente în tratarea obezităţii, una dintre cele mai frecvente afecţiuni.

Cercetătorii de la Chemistry at Scripps Research au studiat modul în care acţionează somatostatina,un hormon peptidic asemănător ca structură cu cel gastric,pe două grupuri de şoareci.

Acest hormon inhibă acţiunea hormonului de creştere şi a insulinei,ambele ducând la creşterea în greutate. Însă,odată stopate,acestea nu mai funcţionează în mod normal şi vor duce la scăderea în greutate.

Astfel,vaccinul cu somastostatină încetineşte creşterea în greutate şi producerea de grăsimi în organism. Cercetătorii au ajuns la concluzia că pentru a avea efectele scontate,hormonul trebuie să treacă de la nivelul circulaţie sangvine la nivelul creierului.

În cadrul studiului şoarecii din ambele grupuri au avut o dietă bogată în grăsimi timp de opt săptămâni inainte de perioada de observaţie şi au continuat să consume aceeaşi mâncare până la sfârşit.

Vaccinurile au fost administrate de două ori-la începutul studiului,iar apoi în a 22-a zi a studiului. La patru zile după prima injectie cu somatostatină modificată,şoarecii vaccinaţi au avut o scădere de 10% din greutatea corpului faţă de începutul studiului.

Rezultatele cercetării arată că administrarea vaccinurilor a redus semnificativ greutatea corpului,fară a afecta nivelurile normale de hormoni de creştere sau nivelul de insulin din organism.



Recente

young business woman sitting cahir working computer jpg
livemint jpg
test iluzie jpg
firma de curatenie bucuresti jpg
trifoi cu 4 foi jpg
back view woman making heart shaped hands sunset jpg
excited happy young female coworker receive excellent opportunity triumphing gladly smiling camera clench fists celebrating win success rejoicing fantastic good news surprised copy space jpg
2150420711 jpg
2150229929 jpg
young beautiful woman lying bed early morning shot from jpg
find the third cat jpg
shutterstock 1310620391 jpg
femeie care picteaza jpg
shutterstock 2253537285 jpg
shutterstock 2269877129 jpg
shutterstock 2377547251 jpg
roblox jpg
caine test iluzie jpg
shutterstock 1917555536 jpg
shutterstock 2409568293 jpg