Semne care îţi spun că vei trăi 100 de ani

1 62878 original jpg jpeg

Obiceiurile de zi cu zi, aparent neimportante, pot influenţa cât de mult şi cât de bine vei trăi. Iată de ce sfaturi trebuie să ţii cont pentru a ajunge la venerabila vârstă de 100 de ani.

Ai un abdomen plat când eşti la menopauză

Femeile care nu au un abdomen plat în jurul vârstei de 55 de ani au cu 20% mai multe riscuri de a muri mai devreme (chiar dacă indicele de masă corporală este normal),conform unui studiu realizat de Institutul Naţional de Îmbătrânire,din SUA.  Fă mişcare cel puţin 20 de minute în fiecare zi,mănâncă o porţie zilnică de acizi graşi Omega-3 (somon,nuci,seminţe de in) pentru a ajuta la combaterea inflamaţiei şi cel puţin şapte porţii de fructe şi legume zi de zi.

În adolescenţă ai avut o greutate normală

Un studiu publicat în „Jurnalul de Pediatrie“,în care s-a analizat greutatea a 137 de afro-americani,de la naştere până la vârsta de 28 de ani,arată că excesul de greutate la 14 ani creşte riscul de a dezvolta diabet de tip 2 la vârsta adultă. Adulţii cu diabet zaharat au de 4 ori mai multe riscuri de a dezvolta boli de inimă,avertizează specialiştii.

Îţi place să bei ceai

Atât ceaiul verde,cât şi cel negru conţin o doză concentrată de catechine,substanţe care ajută vasele de sânge să se relaxează şi care protejează inima. Potrivit unui studiu realizat de cercetători japonezi,cei care beau 5 sau mai multe ceşti de ceai verde în fiecare zi au un risc scăzut de a muri de boli de inimă şi de accident vascular cerebral.

Ai renunţat la băuturile carbogazoase

Oamenii de ştiinţă din Boston au descoperit că un consum regulat de sucuri dublează riscul de sindrom metabolic,hipertensiune arterială,iar excesul de grăsime în jurul taliei,creşte riscul de a te îmbolnăvi de boli de inimă şi de diabet. Dacă îţi controlezi periodic tensiunea arterială şi colesterolul şi nu fumezi,trăieşti mai mult cu 9 ani.

Mergi pe jos

Cei care obişnuiesc să meargă pe jos aproximativ 30 de minute în fiecare zi,au mai multe şanse să trăiască mai mult,spre deosebire de cei care merg pe jos mai puţin. În mod similar,femeile supraponderale îşi pot îmbunătăţi sănătatea inimii dacă fac mişcare 10 minute zilnic.

Te implici în treburile casnice

Doar prin faptul că aspiri,speli podelele sau geamurile,activităţi care durează mai bine de 60 de minute, arzi aproximativ 285 de calorii,iar riscul de deces se diminuează cu 30%,spun specialiştii.

Ai un organism rezistent

Rezistenţa corpului se traduce în echilibru bun,flexibilitate şi rezistenţă. Pe măsura ce înaintăm în vârstă aceste atribute sunt esenţiale în reducerea riscului de căderi şi leziuni de tip fracturi de şold. Până la 20% dintre pacienţii cu fractură de şold decedează la un an din cauza  complicaţiilor.

Nu sforăi

Sforăitul este semn că suferi de apnee de somn obstructivă,o tulburare care te face să nu mai respiri pe perioade foarte scurte de timp. În cazurile severe,aceasta se poate întâmpla de 60-70 de ori pe oră. Apneea în somn poate provoca hipertensiune arterială,probleme de memorie,creşterea în greutate şi depresie.



Recente

woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg