Cei mai importanţi Apostoli ai Domnului

1 74104 original jpg jpeg

Vreme de 3 ani, Mântuitorului i-au stat alături 12 ucenici pentru ca, după Înălţarea Sa la Ceruri, să-I devină apostoli. Au propovăduit în toată lumea credinţa creştină şi au botezat pe primii creştini în numele Domnului.

Nu întâmplător,apostolii lui Hristos au fost în număr de 12. Tot atâtea triburi israelite erau prezentate şi în primele 5 cărţi ale „Vechiului Testament“ (Pentateuh). „Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea:Întâi Simon,cel numit Petru,şi Andrei,fratele lui;Iacov al lui Zevedeu şi Ioan fratele lui;Filip şi Vartolomeu,Toma şi Matei vameşul,Iacov al lui Alfeu şi Levi ce se zice Tadeu;Simon Cananeul şi Iuda Iscarioteanul,cel care L-a vândut. Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus,poruncindu-le lor şi zicând:În calea păgânilor să nu mergeţi,şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi;Ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Şi mergând,propovăduiţi,zicând:S-a apropiat împărăţia cerurilor.“ („Sfânta Evanghelie după Matei“ 10,2-7).

Apostolul Andrei

Atât Sfântul Andrei,cât şi fratele său,Simon Petru,l-au însoţit pe Sfântul Ioan Botezătorul în pustiul Iordanului şi i-au ascultat predicile. Au fost de faţă la botezul lui Hristos şi,imediat după acel moment,Sfântul Andrei şi-a dorit foarte mult să-L urmeze pe Mântuitor. Nu peste mult timp,Iisus l-a chemat la apostolie,alături de fratele lui:„Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei,îndată lăsând mrejele,au mers după El“. („Sfânta Evanghelie după Matei“ 4,19-20).

După prinderea şi întemniţarea Mântuitorului,în noaptea în care apostolii s-au despărţit de El,aceştia au avut de înfruntat o grea încercare. Sfântul Apostol Andrei s-a numărat printre cei care n-au renunţat la credinţa în Dumnezeu. Dumnezeu l-a răsplătit oferindu-i mai multe daruri:de a vindeca boli,de a dezlega păcatele oamenilor şi de a alunga demonii. După Înălţarea lui Iisus la Cer şi după pogorârea Sfântului Duh s-a îndreptat către Asia Mică,ajungând apoi pe teritoriul Dobrogei de azi. A îndurat împotriviri,nevoi şi le-a biruit pe toate din dragoste pentru Domnul.

Apostolul Petru

Frate al Apostolului Andrei,Sfântul Apostol Simon Petru era un pescar sărac. Numele de Petru i-a fost dat de Iisus. Cu toate că i-a promis Mântuitorului că-l va iubi neîncetat,Hristos i-a prezis că se va lepăda de El de 3 ori.

Într-adevăr,în Joia Mare,la începutul patimilor Învăţătorului,a avut 3 încercări în care,din slăbiciune,a spus că nu-L cunoaşte. A primit iertarea Domnului mai târziu. Reîntâlnindu-l după Înviere,i-a spus:„Paştele oile Mele“ („Sfânta Evanghelie după Ioan“ 21,17). Apostolul Petru este cel care a propovăduit Evanghelia în Asia Mică şi a ajuns până la Roma,unde a şi fost arestat şi martirizat după incendierea cetăţii,în anul 64.

Apostolul Toma

Pescar a fost şi Apostolul Toma care a renunţat la viaţa sa obişnuită şi L-a urmat pe Hristos,devenindu-i ucenic. Când Iisus le-a spus apostolilor că se va îndrepta spre Iudeea,unde putea fi ucis,s-a arătat gata să meargă şi să moară alături de El. Despre Sfântul Toma s-a scris că nu a crezut în Învierea Mântuitorul.

„Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor (...),nu voi crede“ (Ioan 20,25),dar în opta zi de la Înviere a văzut rănile Sale şi a strigat „Domnul meu şi Dumnezeul meu“ (Ioan 20,28). Parcă pentru a dobândi iertarea divină,prin harul primit de la Duhul Sfânt,Apostolul Toma a fost cel care a făcut eforturi pentru a duce învăţăturile Mântuitorului la multe popoare,chiar şi la unele sălbatice,după cum indică Sfântul Ioan Gură de Aur în scrierile sale. Datorită lui s-au ridicat biserici creştine în Etiopia,Palestina,India,Mesopotamia.

Ştiai că...

...atunci când,la rostirea „Crezului“,spunem „Biserica apostolească“,ne referim la învăţăturile transmise de cei 12 apostoli?

...Sfântul Apostol Ioan este prezentat în „Sfânta Scriptură“ drept cel mai iubit apostol al Domnului? În timp ce Iisus se jertfea pentru omenire,I-a stat alături,lângă Sfânta Cruce,împreună cu Fecioara Maria.

...Apostolul Iuda a fost fiul Sfântului Iosif din Nazaret şi frate al lui Hristos,în timp ce Iuda Iscarioteanul,unul dintre cei 12 apostoli,l-a vândut pe Mântuitor pentru treizeci de arginţi? Acesta din urmă,după răstignirea lui Iisus,a ales să înapoieze banii şi să-şi ia zilele.



Recente

6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg
three friends having 2018 party jpg
profimedia 1061300496 jpg
view snowman with winter landscape snow jpg
St stephen wiki jpg
young woman santa s hat sitting with opened book jpg
christmas balls with sun shining jpg
profimedia 0943076492 (2) jpg