Legenda celor 40 de Mucenici

În fiecare an, pe 9 martie, creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi prăznuiesc pe cei 40 de Mucenici, care s-au jertfit în numele Domnului. Credincioşii nu lucrează în această zi, merg la biserică şi împart din mucenici pregătiţi după tradiţie.

Apărători ai creştinismului,Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (Asia Mică) amintesc an de an credincioşilor de patimile lor şi de minunile petrecute în ziua în care au fost martirizaţi.Împreună şi-au săvârşit muceniciaSfinţii 40 de Mucenici au trăit în vremea împăratului păgân Licinius (308-324),în timpul marii prigoane împotriva creştinilor.

Toţi erau soldaţi în oastea voievodului cetăţii Armeniei,Agricolae.

Din porunca împăratului,voievodul le-a cerut soldaţilor să aleagă fie să aducă jertfă idolilor,fie izgonirea din armată şi pedeapsa.

Ei au ales prima cale,spunând:„Dacă pentru împăratul cel pământesc,întru războaie am biruit pe vrăjmaşi,cu atât mai vârtos pentru Împăratul cel fără de moarte nevoindu-ne,vom birui,cântând:Aliluia!”

Mărturisirea credinţei lor l-a făcut pe voievod să-i ducă la temniţă. La îndemnul celui mai înţelept dintre ei,numit Kriton,ei au îngenuncheat şi s-au rugat împreună.

„Precum cu un suflet şi cu un gând am vieţuit,aşa şi mucenicia s-o săvârşim împreună”,îi sfătuia Kriton.

Prima minune a Sfinţilor

Şapte zile au stat în închisoare cei 40 de Sfinţi,apoi au fost chemaţi în faţa împăratului Licinius,pentru judecată.

La început,împăratul a încercat să-i ademenească,oferin­du-le dregătorii,cu condiţia de a renunţa la credinţa lor,dar ei au refuzat:

„Nu numai dregătoria nu voim,dar şi trupurile noastre vă dăm spre a dobândi dragostea Mântuitorului nostru Hristos”.

Atunci,împăratul a poruncit slujitorilor să-i tortureze,pentru a-i reduce la tăcere.

O minune s-a petrecut când pietrele,în loc să-i lovească,se întorceau asupra celor care le aruncau.

Pentru a-i descuraja pe aceia care ar fi vrut să li se alăture celor 40,au fost acuzaţi de vrăjitorie şi întemniţaţi pentru a doua oară.

Rugăciunile i-au ajutat să reziste

După alte zile,împăratul a cerut ca toţi cei 40 de creştini să fie legaţi,duşi într-un lac de lângă cetatea Sevastiei şi încercuiţi de ostaşi.

Cum bătea viforul,împăratul credea că vor fi ucişi de ger. După miezul nopţii,s-a lăsat într-adevăr un ger cumplit,dar ei n-au contenit a se ruga.

La un moment dat însă,unul dintre creştini,mai slab în credinţă,s-a îndreptat spre ieşirea din lac.

Atunci s-a petrecut a doua minune:lacul a început să se încălzească,gheaţa s‑a topit,iar cel care se pregătea să iasă s-a topit precum ceara.

Când a văzut cele petrecute,dar şi 39 de cununi care străluceau pe cer,coborând către capetele celor rămaşi în viaţă,unul dintre temniceri şi-a mărturisit credinţa în Dumnezeu şi s-a aruncat în lac,alături de ei.

Moaştele lor nu s-au pierdut

A doua zi,ajungând conducătorii la marginea lacului şi văzând că sfinţii trăiau,n-au crezut că este vorba de o minune dumnezeiască,ci de o vrăjitorie şi au cerut să fie ucişi.

Trupurile martirilor au fost arse,iar oasele aruncate în râu,pentru a nu fi găsite.

După trei zile însă,sfinţii s-au arătat unui credincios,care le-a găsit rămăşiţele pe malul râului.

Astfel,moaştele au umplut lumea,ajungând şi la noi în ţară,ca mărturie a jertfei celor 40 de Sfinţi Mucenici.

Rugăciune închinată Celor 40 de Mucenici

„O,de trei ori fericită şi preanevinovată ceată a Mucenicilor! Ţie ne rugăm,grăbeşte de întăreşte credinţa noastră cu ajutorul tău cel Sfânt,ca printr-însa să dobândim cele de folos,cu milă dumnezeiască,ferin­du-ne de dureri,de boli,de primejdii şi de alte răutăţi,ca împreună cu tine să cântăm:Aliluia!”(Condacul al 13-lea al Acatistului Sfinţilor,care se spune de trei ori).