Lucruri esenţiale despre Crăciun

1 48026 original jpg jpeg

De ce este Crăciunul o Sărbătoare a luminii? Atâtea întrebări sunt pe buzele celor mici, în aşteptarea Moşului. Iată câteva răspunsuri salvatoare.

Desigur,noi,adulţii,ştim multe despre Sărbătoarea Crăciunului. Unii le-am aflat de la părinţi,alţii,din cărţi ori de la biserică.

Dar oare ajungi vreodată să ştii destul?... Iată câteva lucruri pe care să le cunoaştem şi să le împărtăşim,la rândul nostru,celor ce vor să le ducă mai departe.

Ce se sărbătoreşte pe 25 decembrie?

Crăciunul este sărbătoarea naşterii „după trup” a Domnului Iisus Hristos,celebrată în fiecare an pe 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau pe 7 ianuarie (după calendarul iulian).

Ea face parte din cele 12 Sărbători Domneşti (sau praznice împărăteşti) ale Bisericilor bizantine,a treia mare sărbătoare după Paşti şi Rusalii.Unde s-a născut Iisus?

Conform Sfintei Scripturi,Iisus a văzut lumina zilei în cetatea Bethleemului,într-o peşteră care servea drept iesle pentru animale. Iosif şi Maria au venit din Nazaret în Bethleem ca să se înregistreze pentru recensământul poruncit de proconsulul Quirinius.

Negăsind loc de găzduire în cetate,pentru că multe familii veniseră acolo din acelaşi motiv,Maria şi Iosif s-au adăpostit într-o peşteră păstorească,unde S-a născut Pruncul Sfânt.

Bethleemul se mai chema şi cetatea lui David,căci acolo s-a născut şi a fost uns ca împărat marele strămoş după trup al Mântuitorului.

Scrierile sacre spun că exista o prorocire confom căreia Bethleemul urma să fie locul de naştere al Mântuitorului Iisus Hristos.

Este citat prorocul Miheia,care a spus,cu 400-500 de ani înainte de venirea lui Hristos în lume:

Peştera este simbolul întunericului. Hristos a venit să aducă lumină şi în temniţa iadului,dar şi în lumea reală,bântuită de întuneric.

Marele Apostol Pavel spunea că veacul lui şi mai ales cel de până la venirea lui Hristos erau ca „o noapte lungă,în care lumea era oarbă,stând în întunericul slujirii la idoli şi al păcatului”.

Deşi tradiţia povesteşte despre trei magi care au venit şi s-au închinat Pruncului Sfânt chiar în ziua Naşterii Sale (sau,în Tradiţia Bisericii Romano-Catolice,douăsprezece zile mai târziu),Sfânta Scriptură vorbeşte despre mai mulţi înţelepţi care au venit şi I s-au închinat,fără să precizeze numărul lor şi nici momentul când au venit.

Oricum ar fi,magii au adus Pruncului daruri:aur,smirnă şi tămâie. Aceste daruri trebuie privite ca semne:aur,pentru că Hristos este împărat,tămâie,ca unui Dumnezeu,şi smirnă,ca Aceluia ce avea să pătimească,să moară şi să fie îngropat cu smirna şi aromele aduse de femeile mironosiţe.

Crăciunul este a treia mare sărbătoare creştină,după Paşti şi Rusalii.



Recente

woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg