Paştele în lume

1 74212 original jpg jpeg

Periodic, Sfintele Paşti sunt celebrate la aceeaşi dată atât de creştinii ortodocşi, cât şi de cei catolici. Anul acesta, în timp ce noi ne vom bucura de Învierea Domnului, şi pe alte meridiane se va celebra acelaşi lucru – obiceiurile fiind însă diferite.

Ierusalim:Lumina din cer

Printre locurile din lume unde Învierea Domnului se trăieşte cu intensitate maximă este Ierusalim. Mii de pelerini creştini din întreaga lume vin aici şi refac drumul şi suferinţele Mântuitorului pe Golgota,pe calea de 500 de metri numită Via Dolorosa sau Drumul Crucii. Unii dintre ei chiar poartă o cruce pe umeri. În noaptea Învierii,iau parte la slujba care are loc în preajma Mormântului Sfânt.

După Vecernia Mare,patriarhul grec înconjoară de 3 ori Mormântul,apoi intră singur în capela din interiorul acestuia. Odată ce se petrece minunea coborârii din cer a Luminii Sfinte,care cuprinde candela din biserică,patriarhul aprinde 33 de lumânări,număr echivalent cu anii petrecuţi pe pământ de Hristos,şi le aduce mulţimii de afară. Timp de câteva minute,pelerinii sunt uimiţi să vadă că focul nu arde şi trec flacăra peste diverse părţi ale corpului,pentru a fi feriţi de boli.

Franţa,Italia:în aşteptarea iepuraşului

3101469528ec40a651f971be1317bbc7 jpg jpeg

În ţările din vestul Europei,copiii caută ouă de ciocolată ascunse de iepuraşul de Paşte prin casă sau prin grădină. Pomii fructiferi sunt împodobiţi cu ouă de lemn divers colorate. Coloniştii germani au adus aces obicei şi în Statele Unite ale Americii în jurul anului 1700.

Germania:focuri purificatoare

Ce este deosebit la sărbătorile pascale germane este că în preajma Învierii Domnului,în Vinerea Mare şi Sâmbăta Mare,se mănâncă peşte,iar,în prima zi de Paşte,în unele regiuni din nordul ţării se face Marele Foc de Paşte. Este un ritual care simbolizează alungarea iernii,dar şi a gândurilor negre.

Ungaria:stropitul fetelor

În Ungaria,există o tradiţie potrivit căreia,în a doua zi de Paşte,băieţii stropesc fetele nemăritate cu parfum sau cu apă parfumată şi le cer o sărutare. Obiceiul a apărut din credinţa străveche potrivit căreia apa vindecă şi are efect fertilizant. Se păstrează şi în Polonia,Cehia,Slovacia,iar despre fetele care sunt udate în această zi se spune că se vor mărita în următorul an. Obiceiul există şi în Transilvania:după ce au fost stropite,fetele trebuie să ofere băieţilor un pahar de răchie.

Ţările scandinave:costumaţie colorată

dce6fc71c50fb7fb870ad4cf06ef6ca3 jpg jpeg

Paştele în Suedia şi Finlanda se aseamănă puţin cu sărbătoarea americană Halloween. Copiii se costumează în vrăjitoare,poartă năframe colorate,rochii lungi,îşi înroşesc buzele şi obrajii. Cu mături şi ceainice în mâini,colindă casele din vecini pentru a le ura tuturor Paşte fericit,le oferă desene făcute de ei şi primesc bomboane în dar.

Se vopsesc ouă şi se decorează casele cu ramuri de mesteacăn. La fel ca în Germania,în părţile Finlandei de Vest se aprind focuri pe câmpuri în ziua de Paşte. Este o tradiţie nordică apărută din credinţa că flăcările alungă vrăjitoarele şi spiritele rele în general.

Grecia:alungarea ghinionului

Grecii care locuiesc pe insula Corfu au o tradiţie neobişnuită de Paşte. Aruncă de la ferestre oale sau vase făcute din lut. Unii spun că,prin spargerea acestora,este alungat şi ghinionul. Alţii sunt de părere că este un obicei care reflectă bucuria pentru venirea primăverii şi atrage rodnicia recoltelor. Cu alte cuvinte,roadele vor umple vasele noi care le înlocuiesc pe cele vechi. Este posibil ca datina să provină de la veneţieni,care obişnuiau să arunce obiectele vechi la începutul anului.

Ştiai că...

...în sudul Franţei,se păstrează obiceiul ca în a doua zi de Paşte să fie servite omlete uriaşe în pieţele centrale din oraşe? O astfel de omletă gigantică este pregătită din circa 4.500 de ouă.

... în Sâmbăta Mare,brazilienii confecţionează păpuşi care-l reprezintă pe Iuda? Localnicii spânzură păpuşile de

-a lungul străzilor şi le lovesc,apoi le ard. În zilele de Paşte,organizează versiuni,la scară mică,a Carnavalului de la Rio.

574c158653d3883419d57a326777709c jpg jpeg

... în San Fernando şi Pampagna din regiunea Luzon,Filipine,sătenii retrăiesc la propriu patimile lui Hristos? Ei respectă un ritual care a fost condamnat de Vatican:se autoflagelează,iar unii dintre ei chiar sunt răstigniţi pe cruce câteva minute.

Surse foto:123RF



Recente

woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg