Sfânta Împărtăşanie te apără de rele

1 47058 original jpg jpeg

Ai simţit cum te cuprinde liniştea după fiecare împărtăşanie? Prin Sfânta Împărtăşanie primeşti Trupul şi Sângele lui Hristos, izvor de bunătate şi de iertare neţărmurită. Aceasta te vindecă de boli, te apără de necazuri şi te apropie de iubirea veşnică a lui Dumnezeu.

Pe aceeaşi temă:

Maslul,slujba care vindecă trupul şi sufletul

Puterea vindecătoare a miruluiMai aproape de Dumnezeu

Cel ce crede în Hristos trebuie să primească trei Taine de iniţiere:Botezul,Mirungerea şi Împărtăşania. Prin Botez,intră în rândul credincioşilor,odată cu Mirungerea se îmbogăţeşte spiritual cu harul Duhului Sfânt,iar prin Împărtăşanie desăvârşeşte unirea deplină cu Dumnezeu.

Întemeierea Sfintei Împărtăşanii a avut loc la Cina cea de Taină. Mântuitorul le-a spus Apostolilor să se împărtăşească cu Trupul şi cu Sângele Său,pentru a dobândi viaţa veşnică.

Şi fiindcă Fiul lui Dumnezeu a folosit la Cina cea de Taină pâine dospită şi vin,Biserica le foloseşte şi azi pentru a săvârşi această Taină. Cel ce se împărtăşeşte îl primeşte pe Hristos şi se uneşte cu El.

Treci mai uşor printr-un necaz sau printr-o situaţie care pare fără rezolvare cu ajutorul împărtăşaniei. Pentru asta,trebuie să fi ţinut post măcar trei zile şi să te fi mărturisit.

Aceasta deoarece păcatele îţi aduc mai întâi boală sufletească şi apoi trupească,spun părinţii duhovnici. Înainte de spovedanie,preotul îi adună pe credincioşi şi le citeşte o molitvă.

Despre cel care se spovedeşte şi se împărtăşeşte se spune că a făcut al doilea botez şi că

s-a „sfinţit”.

Gustul specific al pâinii şi al vinului sfinţit îţi aduce aminte de învăţăturile creştine. Sfânta Împărtăşanie poate fi primită de credincioşi în fiecare an de cel puţin patru ori,în cele patru posturi. În timpul Sfintei Liturghii se ia anafora,iar după aceea vinul sfinţit.

Sfânta Împărtăşanie are puterea de a curăţa sufletele şi de a stinge durerile fizice. Atunci când nu te poţi împărtăşi din cauza unei boli care te ţintuieşte la pat,preotul vine acasă. Astfel,vei primi ajutorul Domnului şi,dacă ai credinţă şi părere de rău pentru păcate,este posibil să te însănătoşeşti curând.

În funcţie de problemele pe care i le încredinţezi lui Hristos,împărtăşania te ajută să învingi toate obstacolele care îţi stau în cale.

De asemenea,când credincioşii simt un pericol asupra lor sau a celor dragi,pe lângă rugăciunile rostite cu credinţă,pot apela la ajutorul lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfintei Împărtăşanii. Aceasta îi protejează de toate gândurile rele care vin odată cu greutăţile vieţii.

Îi ajută pe copii şi pe tineri

Împărtăşania îi ajută pe copii şi pe tineri să-şi găsească drumul bun în viaţă şi să treacă cu bine peste examenele dificile. Această taină poate servi şi femeilor care au făcut avort,socotit de Biserică drept un păcat greu.

Timp de şase săptămâni după avort,femeile nu au voie să intre în biserică. Pentru a primi iertare,ele trebuie să ţină post şi să se căiască sincer,apoi li se face molitvă la intrarea în sfântul lăcaş,iar preoţii le îndeamnă să se spovedească şi să se împărtăşească.



Recente

woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg