A patra doză de vaccin se primeşte deja! Care este categoria de persoane care are prioritate

1 shutterstock 1894863028 jpg jpeg

Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention, CDC), SUA, şi-a actualizat recomandările cu privire la cine poate primi o nouă doză de vaccin anti-COVID-19. În acest moment, sunt oameni pe teritoriul american care primesc a patra doză. Cui i se recomandă schema de vaccinare extinsă?

CDC a adăugat în ghidul său de vaccinare împotriva COVID-19 o nouă indicaţie, care vizează doar o parte a adulţilor. Cei care au primit două doze de suspensie pe bază de ARN mesager (fie Moderna, fie Pfizer-BioNTech), apoi o doză suplimentară şi extrem de necesară în situaţia lor, sunt eligibile şi pentru doza de rapel, deci a patra injecţie cu efecte de protecţie anti-COVID-19.

Categoria de adulţi vizaţi este reprezentantă de cei care sunt imunocompromişi moderat sau sever. „În astfel de situaţii, persoanele care sunt imunodeprimate moderat şi sever pot primi un total de patru doze de vaccin COVID-19‟, spune CDC.

Cea de-a patra vaccinare ar trebui să se facă la cel puţin şase luni după cea de-a treia doză sau doză suplimentară de vaccin ARN mesager, potrivit CDC. În ceea ce priveşte tipul de suspensie injectabilă, se poate opta pentru Pfizer-BioNTech, Moderna sau Janssen, pentru că ultima doză nu se limitează la marca de vaccin folosită la primele trei doze sau la faptul că a fost sau nu un vaccin ARN mesager.

Iată ce trebuie să ştii despre cele mai recente îndrumări privind o a patra doză, inclusiv cu ce diferă doza a patra de doza a treia de vaccin, respectiv doza suplimentară de rapel şi cine este de fapt eligibil pentru aceasta!

Care este diferenţa dintre o doză suplimentară şi o doză de rapel?

În august, CDC a recomandat ca adulţii cu un sistem imunitar compromis moderat până la sever, care finalizaseră seria completă de două doze a unui vaccin ARN mesager, să primească o injecţie suplimentară. Îndrumarea pentru a treia doză sau suplimentară a fost să se realizeze cu acelaşi tip de vaccin ca primele două doze şi să fie administrat la cel puţin 28 de zile după a doua doză.

Recomandarea CDC pentru doza suplimentară a avut ca scop „să îmbunătăţească răspunsul persoanelor imunodeprimate la seria lor iniţială de vaccin”. Aceşti oameni „sunt deosebit de vulnerabili la COVID-19 şi s-ar putea să nu dezvolte acelaşi nivel de imunitate la (o serie de două doze de vaccin), în comparaţie cu persoanele care nu sunt imunodeprimate”, a fost justificarea CDC. În acest context, specialiştii în sănătate recomandă ca această categorie de oameni să primească şi o injecţie de rapel, la cel puţin şase luni după doza suplimentară, deci a patra injectare cu un vaccin anti-COVID-19.

@shutterstock



Recente

shutterstock 2079792982 jpg
curățenie  foto   Shutterstock jpg
Obiceiuri zilnice pentru reaprinderea pasiunii in cuplu  Sursa foto shutterstock 2531030015 jpg
Cuplu zambind si imbratisandu se 2496174841 jpg
Semne benching in cuplu  Sursa foto shutterstock 217147789 jpg
cuplu  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2296782755 jpg
Tradarea in cuplu este scuzabila sau nu  Sursa foto shutterstock 2412908799 jpg
bărbat  foto   Shutterstock jpg
5 calitati cuceresc barbatii fara exceptie  Sursa foto shutterstock 1297522150 jpg
shutterstock 791294935 jpg
Prea multe esecuri in dragoste  Scapa de aceste obiceiuri  Sursa foto shutterstock 297583913 jpg
Relatia de cuplu ale acestor nativi se imbunatateste pana pe 27 octombrie  Sursa foto shutterstock 2480625331 jpg
Complimente la care barbatii nu rezista  Sursa foto shutterstock 1841027632 jpg
barbat fericit cadou aniversare 2177432677 jpg
shutterstock 204778261 jpg
shutterstock 1561419991 jpg
shutterstock 2436027337 jpg
Ce este limerenta  Sursa foto shutterstock 2513006111 jpg
shutterstock 1704424849 jpg