Chandler din „Friends” era dependent de alcool. Nici diagnosticul de pancreatită nu l-a făcut să renunţe la băutură

1 shutterstock 101622553 jpg jpeg

Unul dintre îndrăgiţii actori ai sitcom-ului american „Friends”, Matthew Perry, cunoscut pentru rolul lui Chandler Bing, s-a confruntat cu o dependenţă gravă de alcool pe care, în prezent, a reuşit să o ţină sub control. Nu de puţine ori, colegii de pe platourile de filmare i-au fost alături actorului în clipele dificile prin care a trecut.

Succesul este ceea ce Matthew şi-ar fi dorit vreodată: „Când se întâmplă, este ca şi cum ai fi la Disneyland pentru o perioadă. Pentru mine, au durat aproximativ opt luni aceste emoţii, apoi mi-am dat seama că nu umplu niciun gol din viaţa mea”, a declarat acesta la un moment dat, scrie Biography.com

Dependenţa de alcool a devenit o parte a vieţii sale, iar după un accident cu skijet-ul în 1997, i s-au prescris nişte medicamente care l-au făcut să se simtă bine şi să vrea mai mult. În cele din urmă, a început pas cu pas să piardă aproximativ 20 de kilograme datorită stilului de viaţă haotic pe care îl avea. 

El a mers pentru prima dată la un centru de reabilitare în 1997, petrecând 28 de zile în Minnesota. În mai 2000, el a fost admis la Centrul Medical Cedars-Sinai din Los Angeles pentru pancreatită, o inflamaţie a pancreasului cauzată de abuzul de alcool - o afecţiune care poate fi mortală.

Adicţia a fost atât de mare încât nici măcar acea spaimă nu i-a fost de folos:

„Din păcate, asta nu a fost suficient pentru a mă determina să renunţ la băutură”, a explicat el. Într-o zi, actorul a intrat cu Porsche-ul într-o casă exact în ziua în care a fost eliberat din spital. Din fericire, locuinţa era neocupată. Nu consumase alcool sau droguri, dar întregul său stil de viaţă i-a scăpat de sub control. 

A fost dus din nou la un centru de reabilitare, însă de data aceasta chiar de părinţii lui. „A fost înfricoşător. Nu voiam să mor!”, a povestit actorul. 

După două luni şi jumătate, a reapărut pe platourile de filmare. În timp ce producţia de film fusese oprită, s-a întors şi a terminat-o: „Am aflat că o viaţă fericită este posibilă fără alcool sau droguri”, a recunoscut Matthew. 

Jucând în serial între 1994 şi 2004, acest lucru a amplificat provocările de a trece iarăşi printr-o dependenţă: „Sunt o persoană care ţine destul de mult la spaţiul personal, dar am fost la o emisiune TV pe care o urmăreau 30 de milioane de oameni, aşa că oamenii ştiau despre dependenţa mea. Nu pot avea o problemă timp de 30 de ani şi să aştept să o rezolv în 28 de zile”, spunea actorul. 

În 2011, el a continuat recuperarea, propunându-şi să stea o lună departe, să-şi revină. Celebrul actor şi-a dorit să-i ajute şi pe alţii care se confruntă cu dependenţă de alcool.

El chiar şi-a transcris experienţele într-o piesă de teatru numită The End of Longing, care a debutat la Londra în 2016 şi pe care a scris-o în 10 zile. „Jack, personajul pe care îl interpretez, este cu mult mai beat decât mine”, a replicat Matthew.

„Am avut multe urcuşuri şi coborâşuri în viaţa mea. Am învăţat multe din eşecurile mele”, a spus actorul care a câştigat premiul Phoenix Rising 2015 pentru că i-a ajutat pe cei care se luptă, la rândul lor, cu dependenţa:

„Dar cel mai bun lucru despre mine este că, dacă un alcoolic vine până la mine şi mă întreabă <<Mă vei ajuta să încetez să beau?>>, eu îi voi spune <<Da, ştiu să fac asta>>”, a conchis actorul. 

FOTO Shutterstock.com 



Recente

medium shot couple posing together jpg
happy smiling young couple holding hands consulting psychologist planning wedding jpg
vitaly gariev nOaJpW KIZE unsplash jpg
medium shot smiley couple indoors jpg
human shapes with scissors jpg
curious couple sitting grey sofa indoor portrait man woman watch tv jpg
relatie cuplu (2) jpg
adult couple kissing covering with heart jpg
ayo ogunseinde 1Dsvt XAclw unsplash jpg
pablo heimplatz OSboZGvoEz4 unsplash jpg
dylan sauerwein ouE5kfwZs4s unsplash jpg
romantic couple holding hands shore sea sunset jpg
young hispanic male wearing pink shirt posing beach near palm trees jpg
conceptual scene with people sky surrounded by clouds with dreamy feeling jpg
allef vinicius 0dXvugMScIY unsplash jpg
freestocks a1Fmxesw31g unsplash jpg
viespire hvvPITTCPS8 unsplash jpg
cuplu la picnic 660592036 jpg
family portrait outdoors 1902270 jpg
pexels vlada karpovich 8629766 jpg