Cum am ajuns să muncim opt ore pe zi

Zilele tradiţionalului program de lucru de la 9 la 5 sunt numărate. Cel puţin aşa spun studiile realizate în ultimii ani în statele puternic dezvoltate economic ale lumii. Tot mai mulţi angajaţi preferă munca de acasă sau măcar un program de lucru mai flexibil. Cum am ajuns, însă, să muncim opt ore pe zi? Ei bine, ziua de muncă îşi are originea în antichitate.

Munca în antichitate

În primii săi 200.000 de ani de existenţă, omul nu a avut parte de animale domestice sau grădini de zarzavaturi care să-i ofere posibilitatea să-şi facă provizii alimentare. Dacă vroia să mănânce, trebuia să meargă zilnic în sălbăticie, să-şi găsească hrana. Aşa a apărut ideea de „muncă” printre triburile nomadice, care mergeau zilnic în căutare de fructe şi de alte plante comestibile, precum şi, desigur, la vânătoare. Istoricii spun că, în acele vremuri, oamenii petreceau între patru şi opt ore zilnic pentru procurarea hranei. Tribul Ju 'huansi din deşertul Kalahari al Africii munceau chiar şi 15 ore pe zi pentru a găsi suficientă hrană. Iar, pentru fiecare calorie consumată la cules, un om „aduna” doar două sau trei calorii de hrană.

Citeşte şi: Importanţa concediului pentru sănătatea şi fericirea ta

Primul concediu medical

Odată cu dezvoltarea agriculturii, a existat un surplus de mâncare, ceea ce a încurajat creşterea populaţiei. Iar unde-s mulţi, activităţile cresc şi se diversifică. Astfel, au început să apară primii negustori, primele pieţe, primii artisani, primele ateliere de producţie şi primele fabrici. Până în secolul al XIX-lea, dacă nu erai născut într-o familie bogată sau una aristocrată, trebuia să munceşti în uzine, pe câmp sau în alte servicii, de obicei grele şi prost plătite, de la vârste fragede. Asta până s-au înfiinţat sindicatele.

Marea Britanie a fost printre primele naţii unde au apărut drepturile muncitorilor. Aici, în 1819, s-a dat prima lege care viza munca copiilor. Astfel, copiii sub nouă ani nu mai aveau voie să lucreze în fabrici de bumbac, iar cei de peste 16 ani aveau voie să muncească „doar” 12 ore pe zi.

Pe de altă parte, se pare că în Orient muncitorii aveau drepturi mult mai demult stabilite. De exemplu, ideea de concediu medical plătit a fost implementată în Deir el Medina, un sat din Egipt care acomoda constructorii mormintelor regale, între 1550 şi 1070 î.H.

Cine a dat tonul

Robert Owen, un luptător al drepturilor muncitorilor din Ţara Galilor, a fost printre primii care a vehiculat ideea de opt ore de muncă pe zi. În 1817, el a venit cu ideea de a împărţi ziua în trei părţi egale: „Opt ore pentru muncă, opt ore pentru recreere şi opt ore pentru odihnă”. Din punctul lui de vedere, aceasta era formula ideală pentru o viaţă sănătoasă şi fericită.

Ceva mai târziu, şi în Statele Unite mişcările sindicale au început să solicite un program de muncă mai scurt, de opt ore zilnic. În 1878, liricistul I.G. Blanchard şi preotul Jesse H. Jones au compus chiar şi un imn pe această temă: „Vrem să vedem lumina soarelui/Şi vrem să mirosim florile/Asta a fost dorinţa Domnului/Deci lăsaţi-ne la opt orele”.

Prima ţară care a adoptat, la nivel naţional, programul de lucru de opt ore pe zi a fost Uruguay, la data de 17 noiembrie 1915. Însă, omenirea datorează programul de lucru de opt ore zilnic lui Henry Ford. „Este momentul să ne lepădăm de noţiunea că timpul liber pentru muncitori este timp pierdut sau privilegiul claselor superioare”, a declarat Ford în 1926, când a introdus în fabrica sa programul de lucru de opt ore pe zi, cinci zile din săptămână. În acelaşi timp, le-a dublat salariile angajaţilor săi. Acest lucru a dus la creşterea productivităţii şi dublarea profitului în doar doi ani.

Ce aduce viitorul

De atunci, însă, stilul de viaţă al oamenilor s-a schimbat. Tehnologia, educaţia şi cercetările fac posibile noi schimbări în cât şi cum muncim. Altfel spus, tradiţionalul „de la 9 la 5” s-a demodat şi nu mai face faţă necesităţilor actuale. Desigur, majoritatea companiilor se ţin cu dinţii de cele opt ore pe zi de muncă, dar tot mai multe studii arată că, de fapt nu beneficiază de ele. Stresul, frustrarea şi oboseala, acumulate în timpul unei lungi zile de muncă nu fac altceva decât să scadă puterea de concentrare a angajaţilor şi, astfel, să reducă productivitatea.

Un studiu recent al oamenilor de ştiinţă americani arată că creierul uman oboseşte după 90-120 de minute de concentrare şi are nevoie de o pauză. De aceea companii multinaţionale şi chiar guverne au început să considere un program mai scurt de lucru sau mai bine structurat.