De ce te cerţi cu soţul după naştere şi cum ”stingi” conflictele
Odată cu venirea pe lume a unui copil pot să apară certuri cu soţul, motiv pentru care astăzi îţi propunem să descoperi cum le poţi depăşi.
Astfel, odată cu venirea pe lume a copilului pot să apară certuri cu partenerul de cuplu, motiv pentru care trebuie să descoperi cele mai frecvente motive ce stârnesc conflicte şi cum le poţi ”stinge”:
Îţi neglijezi soţul, în detrimentul copilului
Multe dintre femeile care devin mame pentru prima oară uită de omul alături de care au trăit această experienţă, lucru ceea ce e total greşit. Indiferent de cât eşti de ocupată cu bebeluşul, trebuie să înveţi să-ţi ”calibrezi” energia şi în favoarea omului iubit, întrucât, acest comportament nu va face decât să ducă la deteriorarea relaţiei. Este drept că lipsa independenţei te poate afecta, însă nu ar trebui să-ţi ignori partenerul ori copilul, ci să învăţaţi să convieţuiţi împreună şi să vă bucuraţi de toate momentele, căci această perioadă e atât de scurtă, că nici nu vă veţi da seama când trece.
Înainte să devii mamă poate că ţi-ai imaginat că soţul ori partenerul tău de cuplu va schimba scutece, va pregăti laptele copilului ori multe alte lucruri. Realitatea este, însă, alta, lucru ceea ce te dezamăgeşte şi dă naştere unor conflicte. Ei bine, în aceste momente trebuie să-ţi aminteşti de dragostea care vă leagă şi să comunicaţi mai des şi mai eficient. Doar aşa veţi reuşi să ajungeţi la un consens şi să păstraţi frumuseţea relaţiei de cuplu.
Să naşti poate să fie o experienţă dificilă pentru tine, ca femeie, întrucât apar transformări hormonale. Schimbările bruşte de dispoziţie vă pot transforma total, motiv pentru care ar trebui să comunici cu partenerul tău şi să-i explici ceea ce simţi, nu să-ţi verşi nervii asupra lui. Ba mai mult, dacă crezi că te confrunţi cu depresie, cere sfatul unui specialist. Terapia nu e deloc rea, ci te poate ajuta să te obişnuieşti mai repede cu schimbările pe care le trăieşti.
Un alt factor care declanşează certuri cu partenerul de cuplu poate să fie lipsa somnului. Conform unui studiu realizat în 2011, pe 21 de părinţi tineri, mamele supraestimează numărul de ore dormite de soţ, iar acesta, la rândul său, supraestimează schimbările de dispoziţie ale mamelor. În realitate, nici tu şi nici partenerul tău nu vă odihniţi suficient, cele opt ore de somn sunt doar o amintire şi încercaţi să mai „furaţi" câte un răgaz de somn. De aceea, amândoi sunteţi mai nervoşi decât în mod obişnuit şi nu este mult până când să ajungeţi să vă certaţi chiar şi fără motiv. Aşadar, pentru a depăşi această perioadă de criză, cereţi ajutorul părinţilor ori prietenilor pentru a vă reintra în formă.
Citeşte şi: