Dialogul Imago în cuplu, soluţia care întoarce o căsnicie din calea divorţului

1 shutterstock 316307606 jpg jpeg

Terapia relaţională Imago este o formă de consiliere de cuplu care îi ajută pe cei din relaţii stabile să-şi rezolve neînţelegerile, să reducă conflictele şi să redescopere modalităţi de a comunica sănătos. Este o terapie care ne ajută să recunoaştem modul în care experienţele relaţionale din copilărie afectează felul în care comunicăm, ne comportăm şi răspundem celorlalţi când devenim adulţi.

Dezvoltată de doctorii în psihologie Harville Hendrix şi Helen LaKelly Hunt în 1980, Terapia Relaţională Imago se concentrează pe a transforma orice conflict între cupluri în oportunităţi de vindecare şi creştere. Cuvântul latin „imago‟ – care înseamnă „imagine‟ – se referă la imaginea inconştientă a iubirii familiale. Există frecvent o legătură între frustrările din relaţiile cu adulţi şi experienţele din copilăria timpurie. De exemplu, persoanele criticate frecvent în copilărie vor fi probabil foarte sensibile la criticile partenerului lor. Iar sentimentele de abandon sau neglijare din copilărie vor fi resimţite adesea, în viaţa de adult, într-o căsătorie sau o relaţie stabilă.

Numeroase studii susţin că majoritatea conflictelor dintr-o pereche sunt centrate doar în procent de 10% pe o situaţie curentă şi 90% au la bază răni emoţionale din trecut, care se reactivează în prezent. Prin Terapia Relaţională Imago, cuplurile pot învăţa să-şi înţeleagă sentimentele şi rănile din copilărie mai empatic, lucru care le permite să se vindece pe ei înşişi şi relaţiile lor.

De ce este benefic conflictul?

Ceea ce trebuie să înţelegem şi să acceptăm este că acest conflict trebuie să se întâmple. Conflictul este un semn că psihicul încearcă să supravieţuiască, să-şi satisfacă nevoile şi să devină întreg. Divorţul nu rezolvă neapărat problemele relaţiei. Într-adevăr, scăpăm de partenerii pe care-i considerăm nepotriviţi, dar ne păstrăm problemele, transportându-le în următoarea relaţie. Folosind Dialogul Imago, puteţi restructura modul în care vorbiţi unul cu celălalt, astfel încât ceea ce vă spuneţi unul altuia să fie oglindit, validat şi empatizat de către celălalt. Puteţi folosi Dialogul Imago pentru a vă spune unul altuia totul despre copilăria voastră, pentru a vă exprima frustrările în mod clar şi pentru a articula exact ceea ce aveţi nevoie unul de la celălalt pentru a vă vindeca.

Validarea şi empatia grăbesc vindecarea

Ori de câte ori sunt implicaţi doi oameni, există întotdeauna două realităţi. Aceste realităţi vor fi întotdeauna diferite într-o măsură mai mare sau mai mică. Iar realitatea celeilalte persoane trebuie înţeleasă, acceptată, preţuită şi nu judecată sau criticată. Înţelegând modul în care experienţele şi sentimentele negative din copilărie se transferă în relaţiile cu adulţi, poţi înţelege mai bine reacţiile tale faţă de partener şi viceversa şi poţi dezvolta abilităţile şi empatia necesare pentru a te schimba atât pe tine, cât şi relaţia ta.

Scopul Terapiei Imago este de a ajuta cuplurile să nu mai blameze, critice şi să reacţioneze negativ legat de partenerii lor şi, în schimb, să devină mai înţelegători şi mai empatici.

@shutterstock



Recente

divort jpg
sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg
bărbat în boxeri  foto   Shutterstock jpg