De ce se sărută oamenii? Când a apărut obiceiul şi ce explicaţii oferă biologii, antropologii şi psihologii

Este un gest intim, tandru, pe care-l facem atunci când vrem să exprimăm anumite sentimente, precum cele de dragoste, pasiune, atracţie sexuală sau prietenie. În anumite situaţii, sărutul devine un ritual, un gest simbolic ce indică respectul sau devotamentul, iar altă dată le este adresat copiilor noştri sau partenerului în semn de afecţiune şi dragoste nemărginită. Însă cum de am ajuns să ne exprimăm aceste sentimente printr-un sărut?

Studiul sărutului a început în secolul al IXX-lea şi se numeşte filematologie, iar printre cei preocupaţi de această ştiinţă s-a numărat şi Charles Darwin. Dar la ce concluzii au ajuns specialiştii, care sunt originile sărutului şi de ce practică oamenii acest obicei?

Originile sărutului

Cuvântul provine din termenul vechi englezesc „cyssan”, care înseamnă „to kiss” (n.r. a săruta), cu variaţiunea sa - „coss”, adică „a kiss” (n.r. un sărut). Unii antropologi sunt de părere că sărutatul este instinctiv şi că a evoluat din activităţi precum premasticarea sau verificarea sănătăţii unui posibil partener inspectându-i saliva. Pe când alţii susţin că este un obicei deprins.

Pentru prima dată s-a făcut referire la un comportamant asemnănător sărutului în Vedas, scripturile sanscrite care informau hinduismul, buddhismul sau jainismul - o religie indiană antică, una dintre cele mai vechi din lume – în urmă cu vreo 3.500 de ani. Cel puţin asta ne dezvăluie antropologul Vaughn Bryant, de la Universitatea din Texas, specializat în istoria sărutului. Acesta susţine faptul că sărutul s-a răspândit din India în Europa după ce Alexandrul cel Mare a cucerit bucăţi bune din Punjab, o suprafaţă din nordul Indiei, în 326 î.H..

Pasiunea romanilor pentru sărut

Atât buzele, cât şi limba sunt pomenite în poezia sumeriană, iar romanii dezvoltaseră o adevărată pasiune pentru sărut, în toate formele sale – pupatul mâinii sau al obrazului era denumit „osculum”, sărutul pe buze, dar cu gura închisă, destinat rudelor, era „basium”, iar sărutul din pasiune era „suavium”. Cum spuneam, sărutul n-a fost dintotdeauna un semn al dragostei, ci şi un simbol al respectului şi al poziţiei pe care cel sărutat o avea în societate, lucru des întâlnit în Europa Medievală.

Pe lângă hrănirea gură-la-gură a bebeluşului sau a celor care nu au dinţi din trib, mai există un motiv întemeiat, practic pentru care ar fi practicat sărutul. Mamele îşi sărută nou-născuţii pe gură, iar biologii sunt de părere că acest lucru se întâmplă pentru a transmite anticorpi copilului şi a-l face să reziste în faţa unor posibile infecţii. Sociologii adaugă faptul că mamele îşi sărută progeniturile din dragoste.

Ne scapă de singurătate

Pentru Sigmund Freud, sărutul a pus o problemă prea puţin dezbătută până atunci – nu putem săruta dacă nu avem partener. E, pur şi simplu, imposibil, din punct de vedere fizic, să te poţi săruta singur pe buze. Iar marele psihanalist e de părere că acest eşec al nostru – şi faptul că depindem de mamă ca să ne hrănească de la sân – accentuează faptul că nu ne putem descurca singuri în anumite circumstanţe şi că trebuie să ne acceptăm limitările, lucrurile pe care nu le putem înfrânge sau schimba (cum ar fi faptul că toţi murim).

Psihologul Adam Phillips duce mai departe teoria lui Freud şi susţine că sărutul nu e nimic altceva decât un mecanism de apărare în faţa inevitabililui, modul în care creierul nostru gestionează întreaga situaţie implacabilă în care toată lumea moare singur. Este un soi de evadare pentru noi din ghearele certitudinilor mai puţin plăcute pe care ni le oferă viaţa. Când ne sărutăm, ne contopim cu altă persoană, lucru care ne face să uităm de singurătate.