Încă un mit spulberat! Cât ar trebui să dureze o partidă de amor ideală

Încă un mit spulberat! Cât ar trebui să dureze o partidă de amor ideală jpeg

Un nou sondaj a descoperit care e durata medie a preludiului şi a sexului la persoanele aflate într-o relaţie. Aşadar, iată cât trebuie să dureze o partidă de amor ideală.

Durata ideală a unui act sexual reuşit este între 3 şi 13 minute, susţin cecetătorii de la “Society for Sex Therapy and Research”, care au realizat un studiu pe un eşantion de 1.752 de cupluri.

Astfel, durata medie este undeva la mijloc, adică în jur de şapte minute. Subiecţii chestionaţi aveau vârste între 20 şi 45 de ani. Medicii români sunt de acord cu aceste statistici, dar spun că trebuie modelate de la cuplu la cuplu.

Cele mai importante motive pentru care să faci sex mai des

“Un timp record de 1-2 minute este mult prea scurt pentru un act sexual satisfăcător. În acest caz este vorba despre ejaculare precoce. Pe de altă parte, dacă o partidă depăşeşte 13 minute, atunci devine prea lungă”, atrage atenţia Dan Pereţianu, sexolog la Centrul Medical Povernei din Bucureşti.

Totul depinde de anatomia proprie, de libidou, de tensiunea şi frustrările acumulate, dar şi de vârstă.

Conform specialiştilor, iată care este media duratei unei partide de sex, calculată la vârsta bărbaţilor caucazieni, având ca ţară de origine România:

partida de sex jpg jpeg

Mitul celor "şapte minute"

O sursă de tensiune care afectează performanţa este chiar “mitul celor şapte minute”. Cercetările au arătat că femeile au nevoie de aproximativ şapte minute pentru a avea orgasm. Astfel, majoritatea femeilor au interpretat acest lucru greşit: dacă nu au avut orgasm în şapte minute, atunci este ceva în neregulă cu ele.

Mai mult, bărbaţii au înţeles că dacă “împing” actul sexual dincolo de cele şapte minute, şansele ca partenerele lor să aibă orgasm sunt cu atât mai mari.

Citeşte şi: Ce vor bărbaţii în pat, în funcţie de zodie. Ce să nu îi spui niciodată unui Scorpion

Niciuna din aceste interpretări nu este corectă, atrage atenţia dr. Barbara Keesling, autoarea cărţii “Plăcerea sexuală”. Dacă unele femei pot avea orgasm în scurt timp de la penetrare, altele vor avea orgasm mult după ce trec cele şapte minute. Altele nu vor avea avea orgasm deloc, indiferent de durata actului sexual.

Sursă: doctorulzilei.ro, unica.ro



Recente

conceptual scene with people sky surrounded by clouds with dreamy feeling jpg
allef vinicius 0dXvugMScIY unsplash jpg
freestocks a1Fmxesw31g unsplash jpg
viespire hvvPITTCPS8 unsplash jpg
cuplu la picnic 660592036 jpg
family portrait outdoors 1902270 jpg
pexels vlada karpovich 8629766 jpg
1747034104 1kAz jpg
shutterstock 1656432553 jpg
shutterstock 1091333234 jpg
shutterstock 2515677937 jpg
3 erori pe cre cei din generatia Z le fac in relatii  Sursa foto shutterstock 1907207929 jpg
shutterstock 323678261 jpg
Trasatura esentiala barbatilor pentru salvarea casniciei  Sursa foto Pixabay love 6956382 1280 jpg
miri  sursa foto   Shutterstock jpg
Mituri despre sexualitatea masculina  Sursa foto shutterstock 220276063 jpg
cadouri 2200860707 jpg
5 compromisuri de neacceptat in cuplu  Sursa foto shutterstock 1433999141 jpg
Cum sa atrago dragostea in viata ta  Sursa foto shutterstock 2151109159 jpg
Secretele relatiilor implinite  Sursa foto shutterstock 2478331055 jpg