Scrisoarea unui soţ părăsit. Toţi bărbaţii ar trebui să o citească!

1 83000 original jpg jpeg

"De ce eşti obosită? Doar ai stat acasă cu copilul", este întrebarea pe care mulţi bărbaţi le-o adresează soţiilor lor. Doar femeile care au petrecut cel puţin un an acasă pot înţelege ce înseamnă cu adevărat acest lucru. Rândurile scrise de un bărbat părăsit de soţie nu fac decât să ne amintească câte sacrificii face o mamă. Toţi bărbaţii ar trebui să o citească.

„Draga mea, 

În urmă cu două zile ne-am certat foarte rău. Eu venisem epuizat de la muncă, era ora 20:00 şi tot ce voiam era să stau în fotoliu şi să privesc meciul.  Nici tu nu erai în cea mai bună formă, de fapt arătai obosită, ca după o zi grea. Încercai să adormi bebeluşul în vreme ce copiii ceilalţi se certau, iar eu nu am făcut decât să dau volumul mai tare la televizor.  

Aşa că m-ai întrebat: 

- Ai putea să mă ajuţi şi pe mine mai mult acasă?”

He, muncesc din greu cât e ziua de lungă pentru ca tu să te relaxezi acasă toată ziua, am spus eu arţăgos. 

– Înţeleg cât de frustrată trebuie să fii pentru că ţi-ai sacrificat serviciul şi libertatea financiară pentru a avea grijă de copii.

Sursă: secretele.com



Recente

young couple wearing hat with scarf valentine s day covered face with red hearts stick with i love you text pleased guy looking girl isolated blue background jpg
46 47 shutterstock 531340603 jpg
46 47 shutterstock 2456051453 jpg
happy couple playing together bedroom jpg
46 47 shutterstock 2444469851 jpg
48 49 shutterstock 2373648491 jpg
medium shot couple posing together jpg
happy smiling young couple holding hands consulting psychologist planning wedding jpg
vitaly gariev nOaJpW KIZE unsplash jpg
medium shot smiley couple indoors jpg
human shapes with scissors jpg
curious couple sitting grey sofa indoor portrait man woman watch tv jpg
relatie cuplu (2) jpg
adult couple kissing covering with heart jpg
ayo ogunseinde 1Dsvt XAclw unsplash jpg
pablo heimplatz OSboZGvoEz4 unsplash jpg
dylan sauerwein ouE5kfwZs4s unsplash jpg
romantic couple holding hands shore sea sunset jpg
young hispanic male wearing pink shirt posing beach near palm trees jpg
conceptual scene with people sky surrounded by clouds with dreamy feeling jpg