Beneficiile masturbării. Nu te jena: iată ce efecte pozitive are

beneficiile masturbării jpeg

Nu încape îndoială că oamenilor le plac senzaţiile resimtite în timpul masturbării, dar şi cele de după. Dacă şi tu o faci din când în când, nu te jena. Este a doua cea mai obişnuită activitate sexuală, pe care o face oricine, scrie Martha Cornog, în volumul său „Cartea mare a masturbării“, iar beneficiile masturbării sunt numeroase.

Beneficiile masturbării: scapi de stres

Poţi să apelezi la această practică dacă ai nevoie de o îmbunătăţire considerabilă a vieţii. În caz că nu ştiai, beneficiile masturbării sunt foarte multe. Prin masturbare calitatea somnului creşte,la fel şi încrederea în propria persoană,scapi de stres şi ai rezistenţă mai mare la tensiuni şi dureri.

Totuşi,chiar dacă prin această practică poţi rezolva unele probleme,trebuie să-ţi spun că nu este cel mai eficient remediu natural cu care le poţi combate.

Beneficiile masturbării: acelaşi efect precum meditaţia

În 2011, „Scientific American“ a publicat un articol revoluţionar în care au fost comparate beneficiile orgasmului cu cele care survin în urma altor activităţi pe care le facem înainte de culcare,cum e masajul sau relaxarea prin meditaţie. Mai exact,cercetătorii au descoperit că masajul şi meditaţia au aproape acelaşi efect orgasmic în minte şi corp,precum are masturbarea.

Ar putea fi masajul,de exemplu,un înlocuitor viabil pentru masturbare? Răspunsul depinde de scopul fiecăruia. Dacă vrei sa scapi de stres şi să dormi mai bine noaptea,atunci masajul este tratamentul optim. La fel de bine poate fi luată în calcul şi meditaţia.

Nu-ţi face un obicei din a te masturba

Dincolo de beneficiile masturbării, chiar dacă printre efectele sale se numără şi relaxarea mult dorită după o zi plină de încercări,specialiştii în sexologie avertizează că nu e indicat să-ţi faci un obicei din asta.

Masturbarea nu trebuie să fie portiţa de scăpare după o zi stresantă. De ce? E foarte simplu! Ca orice lucru făcut des,stimularea sexuală poate crea dependenţă. Şi,mai rău,dependenţa poate cauza depresie.

Pe de altă parte,prin masaj nu doar că beneficiezi de un mod eficient prin care poţi reduce stresul de la serviciu şi stările anxioase,ajuţi corpul să elibereze substanţe chimice,ca dopamina – hormonulcare produce plăcere şi te ajută să te concentrezi –,serotonina care calmează şi elimină tensiunea din corp,oxitocina cunoscuta şi sub numele de „hormonul fericirii“ şi endorfinele,şi ele responsabile de reducerea durerilor şi a stresului.

Ştiai că oamenii,în special bărbaţii care se masturbează frecvent,au mai multe şanse să evite angajamentele pe termen lung,pentru că preferă să aştepte cu nerăbdare să fie singuri şi să facă o nouă „şedinţă“ de terapie?



Recente

7 indicii ca partenerul este nesigur pe tine  Sursa foto shutterstock 1926380891 jpg
seducție  foto   Shutterstock jpg
cuplu shutterstock 764346061 jpg
Pauza erotica  Sursa foto shutterstock 2191768607 jpg
Inghetata preferata iti prezice compabilitatea in cuplu  Sursa foto shutterstock 644431765 jpg
Fexting  Ce este si cum afecteaza relatiile  Sursa foto shutterstock 1241420521 jpg
divort jpg
prima intalnire, falsitate jpg
lipsa atractiei sexuale jpg
bărbat și femeie  foto   Shutterstock jpg
fructe  foto   Shutterstock jpg
casatorie jpg
Cearta in cuplu  Sursa foto shutterstock 1916667158 jpg
discuții în cuplu  foto   Shutterstock jpg
cuplu fericit jpg
Ginesexualitate jpeg
divort jpg
atractie cuplu jpg
sex la birou  foto   Shutterstock jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg